ANALIZĂ Hagi, contrazis de marile forţe ale Europei: De ce ultima sa răbufnire la adresa naţionalei e nejustificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional a criticat vehement faptul că în partidele cu Spania şi cu Malta, tricoul cu numărul 10 a fost plimbat de la Maxim la Grozav în condiţiile în care niciunul n-a prins primul „11“.

În lumea fotbalului se spune, clar, că nu joacă numărul de pe tricou. S-a ajuns la această vorbă fiindcă, nu o dată, au avut loc dispute copilăreşti într-o echipă în care doi jucători au vrut acelaşi număr.

Gheorghe Hagi, un fost fotbalist uriaş, are însă o altă perspectivă asupra subiectului. Prezent duminică la o conferinţă de presă înaintea meciului Viitorul – Gaz Metan, Hagi a vorbit vreo patru minute despre ultima partidă din etapa cu numărul 9, după care a trecut la echipa naţională. A urmat un discurs de peste 15 minute al „Regelui“ în care acesta a insistat pe o idee: dispariţia decarului din primul „11“ al României.

Hagi a prezentat această situaţie ca pe o problemă, deşi ultimele meciuri din preliminariile Euro 2020 ne-au arătat că la majoritatea naţionalelor puternice tricoul cu numărul 10 nu e mai important decât celelalte. În plus, să fii decar într-o echipă nu mai înseamnă, ca acum două, trei decenii, că trebuie să fii, automat, şi printre titulari.

Naţionale în care decarul n-are vreun statut special

*Serbia – Duşan Tadici a fost numărul 10 în primul meci din preliminarii în această lună, cel Portugalia (2-4). Mijlocaşul lui Ajax a fost integralist şi a dat două pase de gol. În al doilea meci, cu Luxemburg (3-1), decar a devenit Gaćinović, în absenţa lui Tadici. Jucătorul lui Frankfurt n-a fost însă titular şi a intrat pe teren doar din minutul 61.

*Germania – Decar a fost Julian Brandt (Dortmund) în primul meci, cu Olanda (2-4). Acest statut nu i-a garantat însă postul de titular. Brandt a jucat doar 6 minute, pe finalul partidei. În al doilea meci, cu Irlanda de Nord (2-0), Brandt a fost integralist.

*Spania – Spre dezamăgirea lui Hagi, la iberici nu joacă numărul! Pe „Arena Naţională“, decarul Thiago Alcantara a rămas pe banca de rezerve tot meciul. Peste trei zile, cu Feroe (4-0), Alcantara a fost integralist şi a dat două pase de gol.

*Franţa – Campioana mondială nu respectă tricoul cu numărul 10, dacă e să ne luăm după discursul lui Hagi. În meciul cu Albana (4-1), „cocoşii“ l-au avut decar pe Ben Yedder care nu s-a dezlipit de pe bancă. Peste trei zile, cu Andorra, acelaşi Ben Yedder a jucat doar 18 minute, fiind introdus pe teren din minutul 72.

*Belgia – Nici bronzul Mondialului din 2018 nu oferă vreun tratament special decarului. Cu San Marino (4-0) şi cu Scoţia (4-0), numărul 10 a fost purtat de Hans Vanaken, care nu e printre vedetele naţionalei, fiind un fotbalist bun la o formaţie europeană de mâna a doua, Club Brugge. Vanaken n-a jucat niciun minut nici cu San Marino, nici cu Scoţia.

*Italia – O altă forţă a fotbalului european pentru care numărul 10 nu înseamnă automat loc de titular în echipă. Cu Armenia (3-1), decarul Bernardeschi a fost titular şi a jucat 83 de minute. După trei zile, în confruntarea cu Finlanda (2-1), acelaşi Bernardeschi a luat loc pe bancă şi a intrat doar pentru ultimele 18 minute.

Naţionale în care decarul e om de bază

*Anglia – Ross Barkley (Chelsea) a purtat tricoul cu numărul 10, atât în partida cu Bulgaria (4-0), cât şi în cea cu Kosovo (5-3). În primul meci a fost titular şi integralist. În al doilea, a fost schimbat după 83 de minute.

*Portugalia – Bernardo Silva (Manchester City) a fost decar în partidele cu Serbia (4-2) şi cu Lituania (5-1). A fost integralist cu sârbii, dând şi un gol şi o pasă de gol. Cu Lituania a jucat 89 de minute, oferind alte două pase de gol.

*Olanda – O naţională pe placul lui Hagi! Batavii l-au avut decar pe Depay, atât în partida cu Germania (4-2), cât şi în cea cu Estonia (4-0). În ambele întâlniri, Depay a fost integralist. În confruntarea de la Hamburg, a avut o pasă de gol, iar în cea de la Tallinn a reuşit alte două pase decisive, plus un gol.

*Croaţia – La vicecampionii mondiali se merge pe „sistemul Hagi“. Decarul e sfânt şi nu se schimbă! Modrici a avut numărul 10, atât cu Slovacia (4-0), cât şi cu Azerbaidjan (1-1). Mai mult, starul Realului a jucat toate minutele, dând un gol din penalty cu Azerbaidjan.

Cine au fost decarii României în preliminariile Euro 2020

Meci    Decar   Cât a jucat       Realizări

România – Malta 1-0  Grozav 18 minute        -

România – Spania 1-2 Maxim 18 minute        -

Malta – România 0-4  Grozav 0 minute          -

Norvegia – România 2-2         Grozav 60 de minute   -

România – Feroe 4-1  Stanciu            78 de minute   -

Suedia – România 2-1 Stanciu            Integralist        -

Ce a spus Hagi despre purtătorul tricoului cu numărul 10

*Am văzut la convocarea lotului naţional că s-a schimbat tricoul cu numărul 10 de la un meci la altul. Şi asta nu se poate, mai mult respect faţă de tricoul acela. În aceeaşi convocare s-a schimbat tricoul de două ori. Nu se poate. Şi vă rog frumos, doar atât vă cer, mai mult respect faţă de acel tricou. Numărul 10 să fie purtat cu mândrie. Aşa ce facem? Dacă ajungem să-l tăvălim aşa cum a fost tăvălit numărul 10 şi cum a ajuns să fie tăvălit în România, scuzaţi, unde vreţi să ajungem? Ne batem joc?

*Păi, cum dăm tricoul? Azi mă trezesc, îl iau eu, mâine te trezeşti, îl ia celălalt. Păi, ce facem? Rog mai mult respect faţă de numărul 10, pentru că el are un rol important, pentru că are personalitate, pentru că acest număr l-au purtat cei mai mari fotbalişti din România din toate timpurile. Dobrin, Balaci, Dumitru, toţi l-au purtat. Mă pun şi pe mine şi toţi ceilalţi. Eu aşa ştiu, că numărul 10 e titular. Cine îl doreşte trebuie să ştie ce număr ia, că ăla face diferenţa.

*Numărul 10 al naţionalei nu poate juca doar zece minute. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar e o realitate. Le cer mai mult respect celor care decid. E un detaliu mic, care te poate face mare. Să sperăm că ne vom mândri într-o zi cu un număr 10 puternic, să fie inteligent, să aibă personalitate şi să rişte.

*Îmi doresc ca echipa naţională să aibă decar. Pentru mine e fundamental. Aţi văzut că la clubul meu fac decari.

11 e numărul pe care l-a purtat Ianis, fiul lui Hagi, în ultimele două meciuri ale naţionalei cu Spania şi cu Malta.  

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Ianis Hagi, marginalizat în Belgia: Ladislau Boloni a explicat de ce fiul „Regelui“ nu joacă la Genk

Hagi „fierbe“: Belgienii au început să joace cu focul! Câte minute a fost folosit Ianis în ultimele patru meciuri la Genk

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi