ANALIZĂ Cum a dezmorţit spaniolul Xavier Pascual naţionala masculină de handbal a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaniolul adus să pregătească reprezentativa masculină de handbal a României a reuşit să facă minuni într-un timp record.

După 20 de ani în care n-am reuşit să ne calificăm la Campionatele Europene de Handbal, România speră şi visează. Tricolorii au patru puncte după primele două jocuri din preliminarii şi au reuşit victorii de răsunet. 26-23 în Belarus şi 28-23 cu Polonia. Ambele adversare sunt formaţii redutabile. Belarus a fost prezentă la ultima ediţie a Campionatului Mondial, iar Polonia este chiar bronzul acelei competiţii şi ocupanta locului patru la Olimpiada de la Rio de Janeiro.
Ca să ne dăm seama cât de jos ajunsese naţionala masculină trebuie precizat că pentru a intra în aceste preliminarii de CE, România a fost nevoită să joace calificări, întâlnind în grupă Italia şi Kosovo, după care a urmat un meci de baraj cu Israelul. Aşadar, naţionala care a câştigat patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970 şi 1974) a plecat spre Euro 2018 din subsolul handbalului continental.
Cum poate totuşi România, dintr-o echipă obişnuită să piardă indiferent de adversar, să fie o formaţie care conduce grupa după primele meciuri? Mare parte a acestui răspuns se află în mâinile noului selecţioner Xavier Pascual Fuentes. Spaniolul de 48 de ani care antrenează în paralel şi FC Barcelona, unde e în funcţie din 2009, a descătuşat un grup care părea blazat. A umblat şi la componenţa lotului, încercând o întinerire progresivă. 

Faţă de lotul lui Aihan Omer, Pascual a adus zece jucători noi. Nu neapărat debutanţi, pentru că unii au fost reactivaţi, nu neapărat titulari de drept. Patru din cei nou- veniţi au făcut parte din lotul echipei sub 21 de ani care anul trecut s-a clasat pe locul 8 la Mondiale. Pascual a schimbat însă total sistemul de lucru. A impus în primul rând disciplina, încă de la cel mai mic amănunt. Vorbeşte mult, explică, opreşte antrenamentele şi îşi aşează jucătorii cu mâna acolo unde crede el că ar trebui să fie. Are mereu fişe tehnice şi tactice, atât ale echipei lui cât şi a celei adverse. Şi, foarte important, ştie ce e aceea presiune. Este obişnuit cu ea de la Barcelona, unde a câştigat de două ori Liga Campionilor (2011, 2015) şi a jucat de alte două ori finala (2013, 2014). Tocmai de aceea a luat presiunea asupra sa, încercând să-i protejeze pe handbalişti de orice factor perturbator. În plan tactic, Pascual a imprimat extrem de multă agresivitate. Neverosimil poate, România a reuşit să determine Polonia să intre în prepasiv, deşi tricolorii aveau un om mai puţin pe teren. “Mi s-a confirmat  că tot ce am spus în această săptămână, adică faptul că munca depusă de jucători poate aduce astfel de rezultate. Iar jucătorii români au meritat acest lucru. Sunt foarte mândru de ei şi că au avut încredere în mine. Acum avem două meciuri câştigate şi patru puncte şi ne vom revedea în mai cu următoarele două meciuri oficiale. Îmi doresc să se recunoască adevărata valoare a acestor două rezultate. Le mulţumesc public jucătorilor mei deşi nu ne-am calificat încă nicăieri. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să muncim în continuare”, a spus Xavi Pascual după primele două meciuri la naţionala României.

27 de ani a fost media echipei României pentru cele două meciuri din preliminarii

Grupa 2
1. România  4 p 54-46
2. Belarus 2p 59-53
3. Serbia 20 64-68
4. Polonia 0 p 55-65

Următoarele meciuri:
România – Serbia, Belarus – Polonia (4 mai 2017)
Polonia – Belarus, Serbia – România (7 mai 2017)
Serbia – Polonia, România – Belarus (14 iunie)
Polonia – România , Belerus – Serbia (17 iunie 2017)
La CE din Croaţia se califică primele două clasate

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări