Ana Maria Prodan e prima femeie care a vorbit depre fotbal la o televiziune arabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anamaria a vorbit o oră despre fotbal în direct la postul de televiziune Bein Sport1, fiind prima femeie căreia i se permite asa ceva în Arabia Saudită.

Impresarul Anamaria Prodan a reuşit să facă ce nu a izbutit până acum nici o femeie în lumea arabă: să fie invitatul principal într-o emisiune de sport şi să vorbească despre fotbal.  În zona Golfului astfel de apariţii ale reprezentantelor sexului frumos sunt interzise, la fel ca si prezenţa femeilor pe stadioanele unde se joacă meciuri de fotbal.
Peste 60 de minute. Atât a stat în direct Anamaria Prodan la postul de televiziune Bein Sport 1, principala sursă de informaţie în domeniu în zona arabă. ”Sunt extrem de mândră şi încântată că am fost invitată la aceea emisiune”, ne-a declarat sexy-impresara. Jurnaliştii saudiţi vorbesc despre o adevărată premieră în istoria televiziunii lor, pentru că în acea zonă femeile nu au voie să-şi dea cu părerea despre fotbal în media. ”M-au întrebat cum am ajuns să fiu agent, cum de au fotbaliştii mei încredere oarbă în mine, pentru că niciunul dintre cei pe care i-am dus în Arabia nu a dorit să semneze fără mine, am vorbit mult despre transferuri, despre relaţiile profesionale pe care le am cu oamenii de aici. Le-am spus că eu şi soţul meu suntem foarte fericiţi în Arabia Saudită, iar pe latura profesională am lucrat cu prinţi şi general-manageri şi au fost colaborări perfecte, fără nici o fisură în contracte”, ne-a mai povestit soţia lui Laurenţiu Reghecampf, antrenorul lui Al-Hilal. În timp ce Anamaria îi răspundea moderatorului, pe monitorul din platou rulau imagini din reality-show-ul ”Prodanca şi Reghe”, dar şi de la nunta ei cu Laurenţiu, poze postate de-a lungul timpului pe contul ei de pe o reţea de socializare. ”A fost un moment foarte frumos. Au difuzat filmuleţe şi fotografii cu prietenii mei din România, cu sora şi nepoţica mea, cu familia. M-am simţit foarte mândră că au vorbit atât de frumos despre mine, despre Laur despre familia noastră şi despre ţara noastră”, a mai povestit Anamaria.

Şi-a schimbat garderoba
Obisnuită să poarte haine care să-i scoată în evidenţă formele, sexy-impresara a renunţat la stilul vestimentar pe care-l aborda înainte de plecarea la saudiţi. Prodanca nu are nici o problemă în a se îmbrăca în haine tradiţionale arăbeşti şi le poartă chiar cu plăcere. ”Am o viaţă frumoasă în Arabia şi mi se pare firesc să respect regulile de aici şi cultura lor, cu toate implicaţiile de rigoare”, ne-a mărturisit Anamaria.


 

Mai multe pentru tine:
Secretele ascunse ale Turnului Eiffel: Cum „respiră” simbolul Parisului care crește în fiecare vară și ce rol au avut românii în construcția sa
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei