Amintiri de la un şpriţ cu inegalabilul Dinică: „Nu scotea un cuvânt. Pe la 2.00 intră Rucăreanu, apoi la 4.00 Besoiu. La care Gigi exclamă: «Ceasuri aveţi?!»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câţiva ani, a apărut la Oradea o carte despre Emeric Ienei, „A fi sau a nu fi antrenor“, scrisă de Mircea Bradu, în care sunt povestite şi câteva întâmplări hazlii petrecute de reputatul tehnician în compania marilor actori ai teatrului şi filmului românesc.

"Venirea mea la Bucureşti a însemnat apropierea nemijlocită de marii actori ai teatrului românesc. Mai ales de cei de la Teatrul de Comedie. De multe ori mergeam de la meci direct la reprezentaţie. Dinică, marele meu prieten! Cât lucruri minunate am petrecut împreună! Premierele lui, meciurile mele decisive, dar şi şpriţurile de după. După un campionat lung, mă întâlnesc cu el: «Hai la Melody!» Gigi, când trăgea puţin, nu scotea un cuvânt. Pe la 2.00 noaptea intră Titi Rucăreanu, la 4.00 Besoiu. La 5.00 întreabă Dinică: «Ceasuri aveţi? Puneţi-le pe masă! Ceasurile rămân la mine! Mâine dimineaţă ne vedem la micul dejun la Sinaia, la Casino!» Unul n-a lipsit, chiar dacă nu mai aveau ceasuri. Gigi îşi spăla creierii de stres mai bine ca un concediu în vârful muntelui", a notat Ienei în carte, fragmentul fiind publicat şi de "Gazeta Sporturilor". 

Citeşte neapărat şi: 

Poveşti de pahar cu inegalabilul Gheorghe Dinică: „Îl suna noaptea pe Nicolaescu: «Comisare! Te ucid!» La şpriţ, îţi zicea mai întâi găinar, apoi căcănar. Te avansa în grad“

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă