Americanii îşi laudă jucătoarele: Marele McEnroe le-a explicat succesul uriaş în Australia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Danielle Collins, finalistă la Australian Open 2022, în premieră

Chiar dacă Ashleigh Barty (Australia, 25 de ani, 1 WTA) porneşte ca mare favorită în finala de la Australian Open 2022 (sâmbătă, ora 10.30, Eurosport), iubitorii tenisului din Statele Unite, dar şi specialiştii din această ţară sunt convinşi că Daniellea Collins (SUA, 30 WTA) e mai mult decât capabilă să dea lovitura, la Melbourne.

La 28 de ani, Danielle Collins face turneul carierei, la Australian Open 2022! 

Până la această competiţie, ea atinsese o singură dată semifinalele unui Grand Slam. Se întâmpla tot la Melbourne, în 2019. În rest, Collins are un sfert la French Open 2020, plus două prezenţe în turul III, la Wimbledon 2019 şi la US Open 2021.

Parcursul lui Collins la Australian Open 2022 a întregit doar rezultatele excelente obţinute de americance la această competiţie. Pentru că Madison Keys (51 WTA) a atins semifinalele, iar Jessica Pegula (21 WTA) a avansat până în sferturi.

Legendarul John McEnore (62 de ani), fost număr 1 mondial, cu şapte trofee de Grand Slam în palmares, a prefaţat finala feminină de la Australian Open 2022, dar a analizat şi rezultatele americancelor, la Melbourne. McEnore e acum expert Eurosport, postul care transmite Australian Open.

Ce a spus John McEnroe?

*Nu cunosc aceste jucătoare personal (n.r. - americancele care au impresionat la Australian Open 2022), dar le urmăresc şi le ţin pumnii, fiind din America. Îmi place mult felul în care Danielle Collins concurează. E o competitoare feroce şi se luptă la fel de tare ca orice jucătoare sau jucător din circuite. Mi-ar fi plăcut să ştiu ce le face pe americance să joace bine la Australian Open, un turneu pe care eu nu l-am câştigat niciodată.

*Trebuie să ai un anumit angajament, pentru că pandemia face adaptarea mai dificilă. Când ajungi aici (n.r. - în Australia) trebuie să te adaptezi condiţiilor. Multe dintre jucătoare vin aici de la temperaturi mici, de iarnă, după Crăciun şi Anul Nou.

*Poate că aceste jucătoare simt că sunt tratate cu mai mult respect la aceste turnee mari şi poate că jocul le e mai bun din acest motiv. Poate că vremea caldă le inspiră să joace mai bine. Nu am un răspuns foarte clar despre ce le-a făcut să joace atât de bine, în afară de terenurile care, în ultimii cinci ani, au părut să fie tot mai rapide. În general, americancele au succes pe suprafeţe hard mai rapide, fiindcă joacă mai des pe asemenea terenuri. Pe terenuri mai lente, de zgură, au avut probleme în trecut.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume