All Star Game, fără staruri?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kobe Bryant (stânga) şi Allen Iverson au împreună cinci titluri de MVP la All Star Game

Meciul vedetelor din NBA, care va avea loc duminică noapte la Dallas, ar putea fi lipsit de prezenţele lui Kobe Bryant şi Allen Iverson. În afară de starurile lui Los Angeles Lakers şi Philadelphia 76-ers, care sunt incerte, vor lipsi sigur accidentaţii Chris Paul şi Brandon Roy.

Fanii care sunt pregătiţi de un spectacol pe cinste duminică noapte pe stadionul echipei de fotbal american Dallas Cowboys, care va găzdui NBA All Star Game, ediţia 59, ar putea fi dezamăgiţi.

Mai citiţi şi:

NBA: Billups va juca în All Star Game

Rebelul Iverson va juca în All Star Game

Kobe Bryant, superstarul campionilor NBA de la Los Angeles Lakers, este accidentat la gleznă şi a lipsit în ultimele două meciuri ale echipei sale, iar situaţia sa medicală este incertă. „Deocamdată nu pot să calc pe picior fără dureri. Dacă nu îmi voi reveni până duminică, nu voi forţa", a spus Bryant pentru televiziunea ABC.

După ce a stârnit controverse pentru că a fost votat de fani printre titularii de la All Star Game, în ciuda sezonului foarte slab, Allen Iverson e de asemenea incert. El a fost învoit de clubul său, Philadelphia 76-ers, pentru ultimele două meciuri, pentru rezolvarea unor probleme personale şi nimeni nu poate da ca sigură prezenţa sa în Dallas.

Doi jucători accidentaţi au fost deja înlocuiţi din lotul conferinţei de vest. Chauncey Billups de la Denver i-a luat locul lui Chris Paul de la New Orleans Hornets, iar Chris Kaman, de la LA Clippers, va juca în locul lui Brandon Roy de la Portland Trailblazers.

Ghiţă Mureşan vine şi el la All Star

Fostul baschetbalist român Ghiţă Mureşan va fi prezent în Dallas pentru All Star Game. „Merg acolo în special pentru băieţii mei, voi fi cu amândoi acolo sâmbătă pentru a ne distra la Jam Session", a declarat Ghiţă pentru „Adevărul".

Jam Session este o zonă dedicată fanilor NBA, în care aceştia pot juca baschet, atât real, cât şi în jocuri video, se pot întâlni cu vedetele lor preferate, care vor fi prezente pentru autografe şi pot alege dintre cele peste 2000 de tipuri de produse cu însemnele All Star Game 2010.

Organizatorii au lucrat 12 ore pe zi în ultima săptămână pentru ca totul să fie gata joi dimineaţă, când porţile acestui uriaş parc de distracţii pe teme baschetbalistice se vor deschide. Cel mai ieftin bilet la Jam Session costă 43 de dolari, iar cel mai scump - 600 de dolari. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume