Alergarea ca sport de echipă: de ce oamenii vin la maraton şi aleg să fugă la ştafetă?

Evenimentele de alergare pe distanţe lungi, maratoane sau semimaratoane, au la start din ce în ce mai mulţi alergători care se înscriu la proba de ştafetă. Fug mai puţin, dar nu asta îi atrage din moment ce există curse pe distanţe mai scurte şi la individual.

Ştafetele care se organizează la evenimentele de maraton, de exemplu cele de la Maratonul Bucureşti, sunt alcătuite din patru persoane. La Ekiden, un eveniment de alergare foarte important în Japonia, de fapt o cursă de ştafetă pe distanţa maratonului, pot fi şi şase alergători. Foarte rar, lumea se pune la startul unor asemenea ştafete pentru a bate recorduri mondiale mai mult sau mai puţin oficiale. Asta pentru că e aproape imposibil să vrei şi să poţi să fugi sub 1.57.05, timp cu care a fost alergat un maraton în ştafetă de o echipă de kenyeni. Foarte puţini se pun la start pentru a câştiga aceste ştafete. Mai mult ca sigur, altele sunt motivele pentru care marea majoritate a alergătorilor aleg o cursă în echipă în dauna uneia la individual.

Distanţa mai scurtă de parcurs nu e nici ea un motiv prea serios pentru a alege o ştafetă, pentru că de obicei la evenimentele la care ”cursa regină” este maratonul există şi alte probe mai scurte, chiar şi de 10 kilometri, la individual. Deci, cei care ar ţine neapărat să participe la un eveniment de alergare pe distanţă lungă şi nu ar putea să alerge cei peste 42 de kilometri sau nu sunt încă pregătiţi pentru a o face, ar putea opta fără probleme pentru cursele mai scurte, pe care să le ducă singuri de la start la finiş.

Ştafetele reprezintă de fapt apropierea şi întrepătrunderea dintre alergarea ca sport individual şi alergarea ca activitate care întăreşte sau crează legături între oameni. Este vorba de suport, de ajutor, de susţinere din partea coechipierilor, este vorba de a-ţi depăşi limitele pentru a alerga mai tare pentru că de rezultatul fiecăruia depinde rezultatul final, înseamnă distracţie, pentru că poveştile despre cum s-au desfăşurat kilometrii din cursă vor fi sigur expuse la o reuniune ulterioară a echipei, înseamnă prietenii noi, dacă cei care formează o ştafetă nu se cunosc, sau de întărirea legăturilor dintre prienteni, dacă echipa e formată din amici vechi.

Ştafeta este o muncă de echipă, poate şi din cauza asta multe sunt formate din colegi de muncă. Un fel de team building în alergare! Toţi coechipierii au acelaşi număr cu care aleargă, toţi simt un oarecare sentiment de mândrie şi trag să reuşească cât mai multe pe bucata pe care o au de parcurs, toţi ştiu cum se face schimbarea batonului sau a brăţării cu cip. Ştafeta, deci, necesită o bună comunicare între componenţi, o bună strategie de concurs şi mult entuziasm. Trebuie făcută din timp ordinea în care se aleargă, văzut cu ce ritm ar trebui ca fiecare să încerce să fugă, unde pe traseu ar trebui să fie încurajat cel care aleargă şi de cine etc.

Un lucru e sigur, indiferent de ce se aleargă într-un concurs de ştafetă, indiferent dacă se pleacă de la start cu gândul de a doborî un record mondial, de a câştiga cursa sau doar de a o finaliza. Un component al unei ştafete nu aleargă pentru succesul lui, aleargă cât poate de tare pentru a ajuta echipa. Rezultatul de la final nu este individual, ci el reprezintă contibuţia şi efortul fiecăruia.