Alcaraz, înfricoșător de bun: Nadal a făcut o declarație virală după ce a văzut cifrele lui Carlos

0
Publicat:

Finala Wimbledon 2024, câștigată de o manieră categorică de Carlos Alcaraz (Spania, 21 de ani, 3 ATP) în fața lui Novak Djokovici (Serbia, 37 de ani, 2 ATP) a fost „umbrită“ un pic de finala Euro 2024, disputată tot duminică, însă după câteva ore.

Carlos Alcaraz, victorios la Wimbledon pentru al doilea an la rând. FOTO: Facebook

A existat însă un punct comun între cele două partide. Pentru că Spania a celebrat, mai întâi, succesul lui Alcaraz la Londra, după care a savurat și mai mult triumful fotbalistic, tot cu gust englez, în fața reprezentativei Albionului. Și viitorul sună extraordinar de bine pentru iberci. Pentru că naționala pregătită de Luis de la Fuente se bazează pe o generație tânără, cu Lamine Yamal (17 ani) în frunte, în timp ce Carlos Alcaraz, la doar 21 de ani, are deja niște cifre incredibile.

O singură statistică spune totul despre ce a realizat Alcaraz până acum: Carlos a ajuns la patru trofee de Grand Slam (US Open 2022, Wimbledon 2023, French Open 2024 și Wimbledon 2024) mai repede decât Federer, Nadal și Djokovici! Primul avea 23 de ani când a atins această bornă la US Open 2004. Nadal a realizat această performanță la 22 de ani la French Open 2008. Și, în fine, Djokovici avea 24 de ani când a triumfat în al patrulea turneu major, la US Open 2011.

Și încă un indicator care ne arată că avem de-a face cu un sportiv pentru care cerul e limita: la 21 de ani și 70 de zile, Alcaraz a devenit cel mai tânăr jucător de tenis care a făcut dubla French Open – Wimbledon în același an!

Întrebat unde poate ajunge Alcaraz, cu asemenea cifre, legendarul Rafael Nadal a oferit un răspuns cuprinzător, potrivit Eurosport:Impresia mea e că vorbim despre un jucător care va fi unul dintre cei mai buni din istorie. Viața se poate schimba rapid, acesta e adevărul. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla în viitor, dar astăzi, dacă trebuie să prezic ce se va întâmpla în cariera sa, prevăd lucruri uimitoare“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!