Alarmă în Italia: Caz suspect de coronavirus la echipa unde antrenorul are leucemie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sinisa Mihajlovići a condus Bologna inclusiv din spital, la începutul sezonului

Deocamdată, noul coronavirus n-a cauzat niciun deces printre jucătorii şi antrenorii aflaţi în activitate. Pericolul însă există, chiar dacă situaţia pandemiei a început să fie ţinută, cât de cât, sub control.

E nevoie de o singură tragedie, pentru ca oamenii care fac parte din tabăra condusă de Michel D'Hooghe să-şi valideze discursul apocaliptic şi să oprească, din nou, fotbalul. 

Din păcate, un astfel de pericol există! De pildă, la Bologna, antrenor principal e sârbul Sinisa Mihajlovići (51 de ani), cel care a fost supus tratamentului pentru leucemie, cu chimioterapie, de anul trecut. Chiar dacă, între timp, a învins boala, e clar că fostul internaţional sârb are imunitatea scăzută, comparativ cu un om normal şi e vulnerabil în faţa COVID-19. Iar acum, există şi un om suspect de coronavirus în stafful său, după cum a informat clubul Bologna, fără a dezvălui numele celui în cauză. 

„Dacă se dovedeşte că persoana respectivă e bolnavă, echipa va fi izolată”, a informat Bologna.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”