Adi Mutu îi forţează mâna lui Lucescu jr!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul român a marcat două goluri în victoria Fiorentinei cu Chievo, scor 3-2, din Cupa Italiei. Adrian Mutu, cel din 2010, e un fotbalist total schimbat. În trei meciuri a punctat de patru ori, fiind jucătorul care trage Fiorentina după el în acest început de an.

Golurile cu Siena şi Bari din campionat au fost succedate de alte două reuşite ale lui Mutu. De data aceasta în Cupa Italiei, contra lui Chievo, un meci în care românul a fost vioara întâi.

Cu o echipă formată din multe rezerve, Prandelli a aşteptat calificarea în sferturile Cupei Italiei de la Mutu. Iar „Fenomenul" şi-a îndeplinit misiunea cu succes. Mai întâi, a egalat la unu situaţia, cu o lovitură de cap excelent plasată. Apoi, la 2-2, a marcat golul victoriei după o fază individuală: a driblat doi adversari şi a tras de la marginea careului un şut îndeajuns de viclean ca să‑l păcălească pe portarul lui Chievo. 3-2 şi fanii Fiorentinei sunt din nou la picioarele lui Mutu.

Elogiile nu s-au lăsat mult aşteptate. „Are golul în sânge. E indispensabil echipei noastre", a scris firenzeviola.it, acordându-i românului 7,5, cea mai mare notă dintre toţi jucătorii. „E o plăcere să-l vezi pe Mutu cu mingea la picior. A fost peste toţi", a notat şi „Gazzetta dello Sport".

Presiune pe Răzvan Lucescu

Evoluţiile şi golurile lui Mutu îl pun pe antrenorul naţionalei într‑o situaţie neplăcută. Răzvan Lucescu n-ar vrea să-l mai cheme pe jucătorul Fiorentinei la naţională. Însă selecţionerul nu are cum să închidă ochii la reuşitele lui Mutu, pentru că şi-ar pune în cap toată mass-media şi opinia publică. Şi ar deveni în special ţinta lui Ioan Becali, impresarul lui Mutu, care nu se sfieşte să arunce cu noroi atunci când îşi simte jucătorul dezavantajat.

4 goluri. Mutu a marcat de patru ori în trei meciuri în 2010, de două ori în campionat, de două ori în Cupa Italiei.

67 de selecţii. Românul a jucat de 67 de ori pentru naţională, pentru care a marcat 29 de goluri.
Este pe locul trei, din punctul de vedere al golurilor, după Gică Hagi şi Iuliu Bodola.

3 martie. Data la care va avea loc viitorul meci al echipei naţionale, amicalul cu Israel.

Cristi Chivu a plecat acasă

După opt zile de la teribilul accident suferit în meciul cu Chievo, căpitanul naţionalei României a părăsit clinica „Carlo Besta" din Milano, alături de soţia sa Adelina şi de un prieten apropiat, Marius Kalmar. Echipa medicală care l-a îngrijit pe Chivu a specificat faptul că memoria românului nu a fost afectată pe parcursul acestor zile.

„Cred că am o deformare la cap", ar fi spus jucătorul imediat după accident, citat de neurochirurgul Broggi. Ieri, Chivu a efectuat o rezonanţă magnetică pentru o ultimă verificare a situaţiei şi, conform unor surse din anturajul său, ar fi fost supus unei intervenţii reparatorii minore în zona lovită. Perioada sugerată de medici pentru recuperare este de minimum o lună și nu implică un repaus total, ci doar evitarea solicitărilor fizice.

„Totuși, este imposibil de determinat cu exactitate timpul necesar recuperării totale", a concluzionat medicul Broggi. Cornel Toma

Chivu a ieşit din spital cu un fes pe cap, el fiind tuns „zero“ înainte de a fi operat 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model