Adevărul campionilor: „Este o stea a handbalului românesc!“
0Steluţa a crescut sub ochii mei şi cred că Oltchim şi echipa naţională îi datorează multe. Aşa cum este şi prenumele ei, este o stea pentru handbalul românesc.
O jucătoare de excepţie, cu care te întâlneşti la câteva generaţii. A început de foarte devreme handbalul la nivel înalt şi a fost genul care a dat totul pe teren, a fost un etalon al sacrificiului pentru echipă.
Cred că tocmai această uzură constantă a condus la o retragere puţin prematură a ei din echipa naţională. Ca preşedinte al federaţiei am regretat decizia, ca simplu om de handbal m-a bucurat că a ştiut să îşi aleagă un moment oportun. Înainte să moară, tata mi-a dat un sfat, pe care i l-am oferit şi eu ulterior Steluţei.
E bine ca lumea să se mire de ce te-ai retras decât să să ajungi să fii întrebat „când ne mai laşi dom'ne". Steluţa m-a ascultat şi uite că acum este foarte aproape să îşi încununeze cariera cu o performanţă imensă. Are multă experienţă şi sunt încrezător că îşi poate conduce echipa în aceste două meciuri foarte grele cu Viborg.