Aalborg - Steaua: 1-0. Danezii îi depăşesc pe roş-albaştri în clasamentul Grupei J, iar calculele românilor se complică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aalborg vs. Steaua FOTO AFP

Steaua a plecat învinsă din Danemarca, după ce Aalborg a câştigat meciul disputat joi (1-0), în cadrul penultimei etape a grupelor Europa League. În prima manşă, campioana României s-a impus cu 6-0.

Singurul marcator al partidei a fost Thomas Enevoldsen, care a profitat de o eroare a lui Giedrius Arlauskis (72'). Danezii au mai avut un gol înainte de această reuşită, semnată de Nicklas Helenius (62'), însă în cazul lui a fost semnalizată poziţia de ofsaid. Din partea Stelei au existat numeroase ratări, pentru care s-au întrecut Claudiu Keşeru, Alexandru Bourceanu şi Chipciu.

După această înfrângere, Steaua a coborât pe locul trei al Grupei J (7p), fiind depăşită de Aalborg (9p) şi Dinamo Kiev (12p), în vreme ce ultimul loc revine celor de la Rio Ave (1p). Pentru a se califica în 16-imile Europa League, campioana României trebuie să câştige meciul cu Dinamo Kiev, de pe 11 decembrie, pe teren propriu, iar Aalborg să nu se impună cu ultima clasată a grupei.

FINAL. Aalborg - Steaua: 1-0.

Min. 90+3 Claudiu Keşeru bifează o altă ratare. 

Min. 90+1 Alexandru Chipciu ratează o ocazie uriaşă de egalare, după ce portarul danezilor salvează mingea.

Min. 88 Modificare făcută de danezi: iese Nicklas Helenius , intră Thomas Augustinussen.

Min. 85 Claudiu Keşeru cere penalti după ce pătrunde în careul advers, iar Rasmus Thelander atinge mingea cu mâna, dar arbitrul lasă meciul să continue.

Min. 82 Jacobsen îl faultează pe Lucian Filip şi este avertizat.

Min. 78 Giedrius Arlauskis intervine salvator la şutul lui Nicolaj Thomsen, care trece pe lângă majorarea scorului.

Min. 77 Modificare la Steaua: Nicolae Stanciu îl înlocuieşte pe Cristi Tănase. Schimbare şi la gazde: iese Andreas Bruhn, intră Mathias Wichmann.

Min. 75 Cristi Tănase ratează egalarea.

Min. 73 Schimbare la gazde: iese Thomas Enevoldsen, intră Jacobsen.

Min. 72 GOL! Aalborg deschide scorul prin Thomas Enevoldsen.

Min. 68 Claudiu Keşeru e faultat de Petersen şi primeşte avertisment.

Min. 65 Cartonaş galben văzut de Kasper Risgård, pentru proteste. Schimbare la Steaua: iese Alexandru Bourceanu, intră olandezul Nicandro Breeveld.

Min. 62 GOL! Nicklas Helenius îl învinge pe Giedrius Arlauskis, printr-o minge ştearsă de Alexandru Bourceanu, dar asistentul semnalizează poziţia de ofsaid a gazdelor şi reuşita este anulată.

Min. 61 Lucian Filip îl faultează pe  Rasmus Würtz şi primeşte un „galben“.

Min. 56 Nicklas Helenius ajunge faţă în faţă cu Giedrius Arlauskis, dar este semnalizată poziţia de ofsaid.

Min. 53 Donny Gorter îl faultează pe Adi Popa şi primeşte cartonaşul galben.

Min. 50 Cristi Tănase dă startul ratărilor în a partea secundă a jocului.

Min. 46 Începe a doua repriză

PAUZĂ. Aalborg - Steaua: 0-0.

Min. 42 Adi Popa îi pasează lui Cladiu Keşeru, care bifează ratare după ratare.

Min. 41 Rasmus Würtz îl faultează pe Adi Popa, iar arbitrul îl atenţionează verbal.

Min. 39 Claudiu Keşeru ratează o altă ocazie, trimiţând mingea peste poartă.

Min. 34 Andreas Bruhn ratează din 12 metri.

Min. 33 Alexandru Bourceanu şutează direct în braţele portarului danezilor.

Min. 31 Adi Popa centrează de pe dreapta, dar mingea ajunge în corner.

Min. 27 Alexandru Bourceanu are o intrare dură şi este penalizat cu un „galben“.

Min. 25 Steaua domină în ultimele minute, Cladiu Keşeru şutează mingea de la 20 de metri, dar scorul rămâne neschimbat.

Min. 23 Alexandru Chipciu îşi trece numele în dreptul unei alte ratări ale Stelei.

Min. 21 Claudiu Keşeru îşi crează o fază de atac periculoasă, dar portarul danezilor respinge într-un coechipier.

Min. 17 Alexandru Bourceanu este autorul unei ocazii importante pentru Steaua, şutând de la aproximativ 20 de metri, însă mingea trece pe deasupra porţii.

Min. 15  Aalborg execută un corner prin Andreas Bruhn, fără a fi vorba despre vreo fază periculoasă.

Min. 14 Atât Lucian Sânmărtean, cât şi Cristi Tănase joacă dur şi faultează adeseori, iar arbitrul îi atenţionează verbal.

Min. 13 Donny Gorter execută o lovitură liberă, dar balonul este îndepărtat repede din preajam careului stelist.

Min. 10 Nicolaj Thomsen îl loveşte pe Adi Popa, iar Steaua primeşte o lovitură liberă. Lucian Sânmărtean execută, iar Cristian Tănase şutează puternic şi periculos la poarta danezilor, însă mingea este blocată de Paul Papp.

Min. 4 Lucian Filip ratează o preluare în careul gazdelor, dar pierde mingea.

Min. 2 Adi Popa încearcă să creeze o fază de atac, însă este faultat de un jucător al danezilor. Arbitrul lasă jocul să continue.

Min. 1 Începe meciul Aalborg - Steaua.

În prima manşă a întâlnirii, campioana României s-a impus cu 6-0, iar acum ocupă locul doi în Grupa J, cu şapte puncte adunate în patru meciuri.

Echipe de start


Aalborg: Larsen - Dalsgaard, Petersen, Thelander, Gorter - Bruhn, Wurtz, Risgard, Thomsen - Enevoldsen, Helenius. Rezerve: Christensen - Blaabjerg, Augustinussen, Wichmann, Borsting, Jacobsen, Ahlmann.

Steaua: Arlauskis - Luchin, Papp, Varela, Filip - Bourceanu, Sînmărtean - Ad. Popa, Chipciu, Tănase - Keşeru. Rezerve: Cojocaru - Rîpă, Stanciu, Toşca, Latovlevici, Breeveld, Vîlceanu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort