A vorbit despre Steaua ca despre Real Madrid: cum a caracterizat antrenorul lui Aalborg campioana României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kent Nielsen. CAPTURĂ: Digi Sport

Aalborg – Steaua (joi, ora 20.00, Digi Sport, Dolce Sport) e un meci crucial pentru calificarea în 16-imile Ligii Europa. Totuşi, chiar dacă vor evolua pe teren propriu, danezii au un respect enorm pentru Steaua.

Cei de la Aalborg sunt şi acum sub impresia meciului de la Bucureşti, atunci când roş-albaştrii s-au impus cu un năucitor 6-0. De atunci, danezii au bifat două victorii şi un eşec în grupa J şi au ajuns la un punct de Steaua. 

Dacă vor învinge, joi, atunci cei de la Aalborg devin favoriţi la calificare, însă antrenorul Kent Nielsen a avut un discurs mai degrabă reţinut în conferinţa dinaintea meciului cu românii.

Ce a spus?

„Steaua arată formidabil în atac. Sunt jucători foarte tehnici. Keşeru, spre exemplu, care a dat gol şi la naţională. Apoi, mai e şi Chipicu, care e un fotbalist extraordinar. Dacă vrem să câştigăm, atunci trebuie să fim foarte buni, mai ales în apărare“, şi-a început Nielsen discursul.

El a admis că n-a reuşit să treacă nici acum peste înfrângerea din primul meci. „Chiar dacă a trecut mult timp de atunci, jucătorii încă îşi amintesc acel meci. Steaua e o echipă bună, ne-am dat seama de asta după ce am pierdut cu 6-0 la Bucureşti“, a continuat antrenorul celor de la Aalborg.

Acesta a avertizat însă că, joi, echipa sa va arăta cu totul altfel faţă de primul meci cu Steaua. „La Bucureşti, a fost un rezultat catastrofal. În prima repriză, am jucat bine, dar a fost un dezastru în partea secundă. Acum vrem să jucăm 90 de minute ca în prima repriză de la Bucureşti, mai ales că am avut prestaţii bune, acasă, în Liga Europa“, a afirmat Nielsen.

El a vorbit şi despre calculele calificării pentru formaţia sa: „Totul depinde de noi. Dacă vom câştiga ultimele două partide, cu Steaua şi cu Rio Ave, atunci mergem în 16-imi. Mă bucur mult că suntem în această situaţie cu două etape înainte de finalul fazei grupelor“. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul