A început campionatul în Ucraina: un stadion a fost bombardat cu tiruri de mortier, un preşedinte de club - asasinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În weekend s-a reluat campionatul din Ucraina. În doar trei zile, stadionul „Avanguard“ din Lugansk a fost bombardat, iar Oleg Babaiev, patronul grupării Vorskla Poltava, asasinat în stil mafiot.

În doar câteva luni, fotbalul a devenit un sport periculos în Ucraina. În martie, când criza din Crimeea era în floare, două echipe din zonă, Tavria Simferopol şi Sevastopol, au fost nevoite să-şi părăsească oraşele. 

În mai, finalul sezonului a găsit-o şi pe Şahtior jucându-şi meciurile de pe teren propriu la Cerkasi, în centrul Ucrainei. Lucescu spera atunci ca până la startul noului sezon, să fie pace în zona Donbas. 

Între timp, aici s-a instalat un război adevărat, cu sute de civili nevinovaţi drept victime. Sezonul 2014-2015 din prima ligă ucraineană a pornit în acest weekend, în circumstanţe tragice însă. 

În afara Doneţkului, Lugansk este celălalt fief major al separatiştilor proruşi din Ucraina. Iar războiul nu iartă fotbalul. În seara de vineri spre sâmbătă, arena „Avanguard“, stadionul echipei locale Zoria, a fost lovit de un tir de mortier, tras de armata ucraineană, care a produs stricăciuni serioase. Nimeni nu a fost rănit, mai ales că, la fel ca şi Şahtior, şi cei de la Zoria şi-au părăsit locaţia şi vor juca meciurile de „acasă“ la Zaporoje, cele din campionat, respectiv la Kiev, cele din Liga Europa. 

Probleme şi în centrul şi vestul Ucrainei

Iar incidente grave au început să se producă şi alte părţi ale Ucrainei, în afara „zonele fierbinţi“. Sâmbătă, Oleg Babaiev (49 de ani), primarul din Kremenciuk, un oraş din partea central-estică a Ucrainei, a fost ucis în stil mafiot în faţa casei sale. 

La scurt timp după ce-a urcat în autoturismul propriu, o persoană mascată şi-a parcat maşina lângă autoturismul lui Babaiev  şi l-a împuşcat mortal pe acesta, cu un pistol cu amortizor. Babaiev era preşedintele echipei Vorskla Poltava, şi, mai ales, un susţinător al mişcării „Maidan“, care a dus în cele din urmă la fuga fostului preşedinte prorus al ţării, Viktor Ianukovici. 

Tot în weekend, şi chiar în vestul Ucrainei, reşedinţa primarului din Lvov a fost asediată cu un aruncător de grenade! Din fericire n-au existat victime, pentru că edilul Andrii Sadovîi, şi el una dintre figurile-cheie ale mişcării proeuropene, nu era acasă la ora atacului. 

Surprinde însă faptul că atacul s-a produs într-o zonă liniştită până acum, aproape de graniţa cu Polonia, chiar în oraşul ales de oficialii de la Şahtior drept gazdă pentru meciurile din campionat. 

VIDEO Cum a debutat Şahtior Doneţk în campionat: gol după 11 secunde!

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut