A doua ediţie a galei Trofeele Alexandrion dedicată sportului are loc pe 8 februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Alexandrion va organiza, pe 8  februarie, a doua ediţie a Galei Trofeelor Alexandrion, dedicată performanţei în sport.

În cadrul Galei vor fi oferite 10 trofee, fiind unicul demers privat de acest gen din România. Trofeele Alexandrion reprezintă, totodată, şi ocazia potrivită de a atrage atenţia asupra nevoilor uriaşe din acest domeniu, care impun o implicare constantă şi mai activă a statului, dar şi a mediului privat.

 „Sportul este unul dintre puţinele domenii care încă mai aduc mândrie şi bucurie românilor, însă, din păcate, cu câteva excepţii, vorbim despre o zonă puternic subfinanţată. Lipsa finanţării în sport, ca de altfel, în aproape orice sector de activitate, împiedică sau, în cel mai bun caz, îngreunează obţinerea performanţei. Fundaţia Alexandrion continua si anul acesta un proiect prin care vrem să-i recompensăm şi să-i încurajăm pe sportivi şi încă sperăm că nu va fi o iniţiativă singulară”, a declarat Valentin Popescu, director de marketing sportiv Alexandrion Grup România.

 În acest moment, Fundaţia Alexandrion şi Alexandrion Grup România susţin activ cinci echipe de fotbal (Petrolul Ploieşti, Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timisoara si Universitatea Cluj), dar si alte sporturi cum sunt rugbyul, boxul, golful, tenisul, polo, ciclism sau handbal.

Cei 10 sportivi câştigători la prima editie ce a avut loc anul trecut au fost gimnastul Marian Drăgulescu, Elizabeta Samara (tenis de masă), Simona Halep (tenis de câmp), Horia Tecău (tenis de câmp), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (spadă), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Neagu (handbal), Cristiana Stancu (arte marţiale) şi Andreea Chiţu (judo).

 Trofeele Alexandrion reprezintă un demers în premieră în România, ce face parte din strategia Fundaţiei de a sprijini excelenţa şi performanţa sportivă. În paralel, Fundaţia este unul dintre cei mai activi susţinători ai culturii române, premiind, anual, personalităţi culturale consacrate sau aflate la început de carieră, prin cele două gale pe care le organizează – Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu şi Gala Premiilor Matei Brâncoveanu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”