A câştigat 20 de milioane din tenis, dar se plânge de premiile actuale: "E greu să intru pe teren cu aceeaşi dorinţă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus a afectat serios foarte multe domenii, iar tenisul a fost şi el puternic influenţat, premiile în bani fiind serios diminuate.

Dacă cei mai mulţi sportivi s-au împăcat cu situaţia, sunt unii care nu ezită să se plângă de acest efect al apariţiei COVID-19, iar Elina Svitolina (26 de ani) este unul dintre ei. 

În urmă cu câteva zile, sportiva din Ucraina, locul 5 în clasamentul WTA, şi-a exprimat nemulţumirea în privinţa acestui aspect şi a explicat în ce fel este influenţată de reducerea câştigurilor. „Nu e tocmai plăcut. Cred că nu e deloc uşor pentru jucători să se adapteze la situaţia asta. Mi se pare dificil să accept această situaţie. E adevărat că am fost răsfăţaţi în anii precedenţi când premiile erau foarte ridicate, dar reducerea de acum îmi afectează motivaţia. Îmi e greu să intru pe teren cu aceeaşi dorinţă ca până acum“, a spus jucătoarea care a câştigat până acum din tenis 19.460.456 de dolari. 

Svitolina participă zilele acestea la competiţia de categorie WTA 1.000 Miami Open, acolo unde premiile au fost reduse cu până la 80%. 

Cum au fost influenţate premiile turneului de la Miami 

Ediţie / Suma totală / Campion / Finalist

2021 / 6.600.000 / 300.110 / 165.000

2019 / 16.700.000 / 1.354.010 / 686.000

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui