3.000 de olteni în tribune la primul amical al Craiovei cu Săndoi şi Cârţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venirea pe banca tehnică a fostelor glorii ale clubului Sorin Cârţu şi Emil Săndoi a revitalizat atmosfera în Bănie, Universitatea Craiova câştigând amicalul cu cea mai veche echipă din Serbia, OFK Belgrad, cu scorul de 2-1.

Deşi doar un simplu amical, meciul s-a desfăşurat cu 3000 de spectatori în tribune, printre cei prezenţi numărându-se şi jucătorii care au făcut din CS Universitatea prima echipă de legendă din fotbalul românesc, în anii '80. ”Victoriile aduc victorii, sunt importante chiar şi în cazul unor amicale. Aveam mare nevoie de un rezultat favorabil pentru a ne recăpăta încrederea în noi”, a comentat după meci căpitanul Mihăiţă Pleşan. Directorul tehnic Sorin Cârţu şi antrenorul principal Emil Săndoi s-au declarat şi ei mulţumiţi de testul cu agresivii sârbi. ”Băieţii s-au comportat foarte bine ţinând cont că au făcut câte două antrenamente pe zi până la acest meci, mă bucur că înţeleg tot mai bine ce înseamnă să joci pentru Universitatea”, a declarat Cârţu. Mulţumirea noilor antrenori ai Ştiinţei a venit şi pe fondul numeroaselor absenţe din lot, Andrei Ivan, Kay, Nuno Rocha şi Valskis fiind convocaţi la loturile naţionale, iar Curelea şi Frăsinescu lipsind din cauza unor accidentări uşoare.

Cârţu şi Săndoi vor debuta pe banca CSU Craiova, luni, de la ora 18.30, în meciul cu Oţelul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO