VIDEO Miley Cyrus a sărutat o fană în timpul unui concert din Las Vegas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miley Cyrus a sărutat o altă fată după ce făcuse acelaşi lucru, în urmă cu mai puţin de o săptămână, cu cântăreaţa Katy Perry. Senzaţia neobişnuită a determinat-o pe artistă să scrie imediat pe Twitter despre cea mai nouă păţanie a sa.

În timpul concertului din Las Vegas, din cadrul turneului „Bangerz“, susţinut pe 1 martie, Miley Cyrus a reuşit din nou să şocheze audienţa în timp ce interpreta cântecul „Adore You“. Astfel, cântăreaţa americană s-a îndreptat spre o fană aflată în primul rând, lângă scenă, şi a sărutat-o.

„Nu am şters sărutul tău de pe buzele mele, fată drăguţă, doar că rujul de culoare închisă era întins pe toată faţa. Mulţumesc că ai venit la spectacol, fată misterioasă“, a scris, pe Twitter, după concert, artista în vârstă de 21 de ani.

De regulă, în timpul momentului interpretării piesei „Adore You“ o cameră îndreaptă obiectivul spre cupluri de acelaşi sex pentru a obţine un sărut. De data aceasta, însăşi Miley a fost cea care a intrat în joc, după ce în urmă cu aproximativ o săptămână a sărutat-o pe Katy Perry, colega ei de breaslă, în timpul unui concert susţinut la Los Angeles.

La acel moment, tânăra artistă a încercat, alături de Katy Perry, să recreeze unul dintre cele mai memorabile momente din istoria showbizului, sărutul Madonnei cu Britney Spears, pe ritmurile aceleiaşi piese, „Adore You“. Şi dacă Perry s-a arătat la fel de şocată ca şi cei prezenţi, Cyrus a fost de-a dreptul fericită: „Tocmai am sărutat o fată şi mi-a plăcut foarte mult“, a precizat cântăreaţa, făcând aluzie la melodia colegei sale, „I Kissed a girl/Am sărutat o fată“.

Miley Cyrus se află în plin turneu de promovare a albumului „Bangerz“, cel de-al patrulea album de studiou. Cu toate că fosta eroină Disney nu va ajunge şi în România, fanii dornici să o întâlnească îşi pot cumpăra bilete pentru Anglia, Franţa, Spania, Germania sau Italia.

Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana“, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat anul acesta cel de-al patrulea album, „Bangerz“, care include hituri precum „We Can’t Stop“ şi „Wrecking Ball“, ce sunt însoţite de clipuri foarte provocatoare.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete