VIDEO Miley Cyrus a sărutat o fană în timpul unui concert din Las Vegas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miley Cyrus a sărutat o altă fată după ce făcuse acelaşi lucru, în urmă cu mai puţin de o săptămână, cu cântăreaţa Katy Perry. Senzaţia neobişnuită a determinat-o pe artistă să scrie imediat pe Twitter despre cea mai nouă păţanie a sa.

În timpul concertului din Las Vegas, din cadrul turneului „Bangerz“, susţinut pe 1 martie, Miley Cyrus a reuşit din nou să şocheze audienţa în timp ce interpreta cântecul „Adore You“. Astfel, cântăreaţa americană s-a îndreptat spre o fană aflată în primul rând, lângă scenă, şi a sărutat-o.

„Nu am şters sărutul tău de pe buzele mele, fată drăguţă, doar că rujul de culoare închisă era întins pe toată faţa. Mulţumesc că ai venit la spectacol, fată misterioasă“, a scris, pe Twitter, după concert, artista în vârstă de 21 de ani.

De regulă, în timpul momentului interpretării piesei „Adore You“ o cameră îndreaptă obiectivul spre cupluri de acelaşi sex pentru a obţine un sărut. De data aceasta, însăşi Miley a fost cea care a intrat în joc, după ce în urmă cu aproximativ o săptămână a sărutat-o pe Katy Perry, colega ei de breaslă, în timpul unui concert susţinut la Los Angeles.

La acel moment, tânăra artistă a încercat, alături de Katy Perry, să recreeze unul dintre cele mai memorabile momente din istoria showbizului, sărutul Madonnei cu Britney Spears, pe ritmurile aceleiaşi piese, „Adore You“. Şi dacă Perry s-a arătat la fel de şocată ca şi cei prezenţi, Cyrus a fost de-a dreptul fericită: „Tocmai am sărutat o fată şi mi-a plăcut foarte mult“, a precizat cântăreaţa, făcând aluzie la melodia colegei sale, „I Kissed a girl/Am sărutat o fată“.

Miley Cyrus se află în plin turneu de promovare a albumului „Bangerz“, cel de-al patrulea album de studiou. Cu toate că fosta eroină Disney nu va ajunge şi în România, fanii dornici să o întâlnească îşi pot cumpăra bilete pentru Anglia, Franţa, Spania, Germania sau Italia.

Miley Cyrus este o cântăreaţă şi actriţă americană care a devenit cunoscută graţie serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana“, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica cântăreţului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat anul acesta cel de-al patrulea album, „Bangerz“, care include hituri precum „We Can’t Stop“ şi „Wrecking Ball“, ce sunt însoţite de clipuri foarte provocatoare.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite