Vedetele s-au mobilizat şi nu îi cântă lui Trump: cum îl sfidează cântăreţii de renume pe viitorul preşedinte SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţi de renume mondial, cum ar fi Andrea Bocelli, Celine Dion şi Sir Elton John, nu au acceptat să cânte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii, dând naştere unui val continuu de refuzuri.

Singurul artist care a confirmat participarea 

Ceremonia de investitură a lui Donald Trump în funcţia de prreşedinte al Statelor Unite ale Americii, care are loc pe 20 ianuarie, la Washington, nu pare să fie un eveniment pe placul vedetelor, multe dintre ele refuzând invitaţia de a cânta la acest moment din cariera politicianului republican. 

De altfel, cu puţine zile rămase până la eveniment, presa americană abundă articolele despre starurile din industria muzicală care au refuzat invitaţia de a cânta.

Până în prezent, singurul artist care a confirmat este Jackie Evancho, participantă la „America's Got Talent“, care va intona imnul naţional. Pe de altă parte, grupul Mormon Tabernacle Choir, care confirmase participarea la finalul lunii decembrie, a anunţat că nu va mai putea ajunge la Washington.

Moby, amuzat de propunere: `Voi fi DJ la unul bal de învestitură, dacă Trump îşi va face publice declaraţiile fiscale anuale“ 

Seria artiştilor care au refuzat invitaţia la balurile ce vor fi organizate la Washington cuprinde nume de seamă. Moby, un critic virulent al lui Donald Trump, a dezvăluit pe Instagram că a fost invitat să participe în calitate de DJ la unul dintre balurile ceremoniei de învestire a lui Trump. Moby, un susţinător înfocat al democratei Hillary Clinton, a declarat în timpul campaniei electorale că Trump, preşedintele-ales al Statelor Unite, este „un psihopat adevărat“, evidenţiază News.ro.

Muzicianul a lansat apoi două cântece satirice anti-Trump, intitulate „Trump Is On Your Side“ şi „Little Failure“. După ce Donald Trump a învins-o pe Hillary Clinton şi a devenit viitorul preşedinte al Statelor Unite, Moby a publicat o scrisoare deschisă adresată cetăţenilor americani, intitulată „Ce mama dracului e greşit în mintea voastră?“.  

În pofida acestor declaraţii publice, Moby a fost invitat să participe ca DJ la una dintre petrecerile ce vor fi organizate la Washington după ceremonia de învestitură. „Ha, Ha, Ha! Tocmai am fost contactat de un agent care m-a întrebat dacă aş putea să fiu DJ la unul dintre balurile de învestitură pentru Trump. Ha, Ha, Ha! Aşteptaţi: Ha, Ha, Ha. Chiar aşa?“, a scris muzicianul american pe contul său de Instagram.

„Voi fi DJ la unul bal de învestitură, dacă Trump îşi va face publice declaraţiile fiscale anuale. Probabil aş difuza remixuri ale celor de la Public Enemy şi Stockhausen pentru a-i distra pe republicani. Nu pot să mă opresc din râs. Ha, Ha, Ha!  Ce zici, Trump, dacă eu accept să fiu DJ, tu îţi vei face publice declaraţiile fiscale?“, a continuat Moby. 

Refuzul categoric din partea a două cântăreţe britanice 

Cântăreţele britanice Rebecca Ferguson şi Charlotte Church au respins, de asemenea, invitaţia de a participa la ceremonia de învestire ca preşedinte al Statelor Unite a lui Donald Trump. „Echipa ta m-a invitat să cânt la inaugurare. O simplă căutare pe internet ar fi dezvăluit că sunt de părere că eşti un tiran. La revedere!“, a scris Charlotte Church pe contul său de Twitter. Ea a fost, anul trecut, foarte vehementă în a-l critica pe politician.

Rebecca Ferguson, care a devenit cunoscută în urma participării la show-ul TV „X Factor“, în 2010, a fost invitată să cânte la ceremonia de învestire şi a transmis că va accepta doar dacă îi va fi permis să interpreteze „Strange Fruit“, piesă care descrie linşajul afro-americanilor la începutul secolului al XX-lea. Solicitarea ei a fost respinsă.

„Am cerut să cânt «Strange fruit» pentru că am simţit că este singurul cântec care nu mi-ar compromite integritatea artistică. Cum muzica are o putere atât de mare, am vrut să încerc şi să îi ajut pe oameni să vadă unde poate duce divizarea, dacă nu este corectată. Scopul meu nu era să creez o controversă“, a mai spus Ferguson.

Tom Barrack, prieten vechi al lui Trump, cel care se ocupă de organizarea evenimentului din 20 ianuarie, a spus presei că însuşi Trump a fost „cea mai mare celebritate din lume“, iar comitetul ceremoniei doreşte un eveniment „mai poetic“ decât „o sărbătoare de tip circ“.

Actorul Alec Baldwin s-a oferit prin intermediul unui mesaj pe Twitter să interpreteze cântecul „Highway to Hell“ la ceremonia de învestitură de pe 20 ianuarie, după ce mai multe personalităţi, între care se numără Garth Brooks şi Gene Simmons (membru al trupei Kiss), au refuzat să cânte la eveniment. O altă propunere a fost făcută către Celine Dion însă, potrivit mai multor surse, vedeta ar fi refuzat din start să dea curs invitaţiei. În schimb, Trump nu ar fi fost de acord ca Andrea Boccelli să cânte la ceremonia sa de învestire, la propunerea lui Tom Barrack, organizatorul evenimentului, astfel că italianul a refuzat. 

Momirea lui Elton John 

Mai multe publicaţii au scris că echipa republicanului a întâmpinat probleme în a găsi un cântăreţ de top care să accepte propunerea. Într-o mişcare de a atrage simpatia comunităţii LGBT, Donald Trump şi-ar fi dorit ca Sir Elton John să cânte la ceremonia cu pricina. Artistul a exclus însă varianta - „Nu sunt republican nici într-un milion de ani“ -, fiind ştiut şi faptul că acesta s-a înfuriat când Trump a folosit piesa „Tiny Dancer“ în campania electorală.

Un refuz a venit şi din partea lui Adam Lambert, care a recunoscut că nu s-ar simţi confortabil să accepte să cânte la acest eveniment. „Nu aş accepta banii pe evenimentul ăsta şi nu m-aş simţi confortabil“, a zis el pentru BBC. Membrii legendarei trupe Rolling Stones, al cărei mare fun este republicanul, au anunţat dinainte că nu vor accepta o asemenea propunere. Printre cei care l-ar fi refuzat pe Trump se mai numără Steven Tyler, de la Aerosmith, Adele şi Michael Stipe, de la R.E.M.

De asemenea, potrivit unor zvonuri rămase deocamdată neconfirmate, şi Kanye West  a fost de asemenea invitat să participe la eveniment. Speculaţiile cu privire la un posibill show al rapperului american au apărut după ce acesta s-a întâlnit cu preşedintele-ales în clădirea Trump Tower din New York. 

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu