Tudor Chirilă, despre protestul din Piaţa Victoriei: „Prefer să fiu în stradă lângă cei care gândesc ca mine decât neliniştit acasă cu un şpriţ trist în faţă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Chirilă şi-a anunţat pe pagina de Facebook participarea la protestul organizat în Bucureşti faţă de modificarea Legilor Justiţiei, sub motto-ul desprins dintr-un discurs al regelui Mihai din urmă cu câţiva ani.

Protestul din această seară, organizat în toată ţara, se desfăşoară sub motto-ul „Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul“, desprins din discursul regelui Mihai rostit în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011.

Tudor Chirilă a mărturisit că va fi prezent şi în această seară în Piaţa Victoriei, iar Crăciunul de anul acesta va fi unul trist, dar cel puţin nu va regreta faptul că „a închis ochii la ce se întâmplă în Parlament“.

„Pentru mine sărbătorile înseamnă linişte, nu consum. Liniştea mi-o găsesc lângă ai mei la masa din bucătărie. Însă anul asta dacă înţelegi ce se întâmplă în Parlament cu violarea Justiţiei nu prea ai cum să ai linişte. Mai ales dacă nu faci ceva în legătură cu asta. Prefer să fiu în stradă lângă cei care gândesc ca mine decât neliniştit acasă cu un şpriţ trist în faţă. Aia e. O să fie un Crăciun trist. Dar măcar n-am să regret că am închis ochii“, a scris Tudor Chirilă. 

„Tudor, mult respect pentru tot ce faci, sper să îţi urmeze exemplul tău mai mulţi tineri“, i-a transmis un internaut.

„Jos pălăria în faţa ta Tudor!!!Aş vrea să văd mai multe persoane publice implicate! Ar trebui realizată o campanile publicitară care să informeze cetăţenii de tot ce se întâmplă în ţară. Sunt mulţi oameni neinformaţi sau dezinformaţi“, a fost mesajul unei alte persoane. 

„Va fi un Crăciun într-o familie mult mai mare, numita popor!“, a scris un alt utilizator.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală