Topul „People“ al celor mai sexy bărbați în viață. Cine ocupă locul I?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista „People" a desemnat cel mai sexy bărbat în viață din acest an. Actorul american Channing Tatum, deținătorul prestigiosului titlu, i-a surclasat pe Ben Affleck, Richard Gere și Denzel Washington în topul publicației americane.

Channing Tatum (32 de ani) este cunoscut publicului pentru comedia „Mike meseriaşu'", unde interpretează rolul unui dansator de striptease. Actor și producător, Channing Matthew Tatum și-a început cariera ca fotomodel și a apărut în reclamele pentru Pepsi și Mountain Dew. După acestea, Tatum s-a remarcat în filme precum „Coach Carter", „She's the Man", „Step Up", „Fighting" și „Dear John".

Actorul este căsătorit de trei ani cu dansatoarea Jenna Dewan, cu care își dorește și câțiva copii. „Primul număr care-mi vine în minte atunci când mă gândesc la copii este de trei, dar vreau unul sănătos și apoi mai vedem", a spus Channing Tatum.

În prezent actorul se pregătește pentru filmul „Foxcatcher", care va fi lansat anul viitor, și în care interpretează rolul unui atlet la Jocurile Olimpice. Nu e de mirare că și condiția sa fizică este una de zile mari: are 88 de kilograme și un trup musculos. „Îmi place să fiu tonifiat. Dacă mă îngraș prea mult, nu mă pot mișca, iar mie îmi place să mă mișc. Atunci când nu mă antrenez, mă fac rotund și moale", a mărturisit cel mai sexy bărbat în viață.

Pe locul al doilea în topul realizat de publicația americană s-a clasat cântărețul de muzică country Blake Shelton (36), urmat de actorul australian Chris Hemsworth (29), actorul Max Greenfield (32) și Ben Affleck (40).

În pofida vârstei (63 de ani) Richard Gere ocupă locul al șaselea, urmat de Matt Bomer, concurentul la Jocurile Paralimpice, Oscar Pistorius, câștigătorul premiului Oscar, Denzel Washington și Damien Lewis, care a ocupat locul 10. În 2011, cel mai sexy bărbat în viață a fost desemnat actorul Bradley Cooper.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie