Sore a născut o fetiţă: „Nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sore Mihalache (26 de ani) a născut prin cezariană o fetiţă de nota zece, vineri, 25 martie, la un spital din Capitală.

Sore a devenit mamă pentru prima oară, după ce a născut prin cezariană o fetiţă de trei kilograme, care a primit nota zece din partea medicilor de la spitalul Regina Maria. Fetiţa va primi numele Erin. Sore a fost însoţiţă la naştere de iubitul ei, avocatul Marius Julean, dar şi de ambele bunici ale micuţei Erin. Sore se simte foarte bine după operaţie, scrie „Click!“.

Cu o zi înainte să nască, Sore a scris pe blogul personal o postare, intitulată „Am ajuns la final“. „Şi iată, am ajuns la finalul sarcinii…. Parcă nici nu îmi vine să cred, nu îmi dau seama când au zburat cele nouă luni, când am trecut prin toate fazele dezvoltării lui bebe în burtică şi iată-mă acum în pragul celei mai  fericite zile. Am fost, pe rând, plină de energie, nervoasă, leneşă, activă, pofticioasă, temătoare, optimistă. Am permis tuturor să-mi dea sfaturi, vizibil emoţionaţi şi fericiţi pentru mine. Cu unele am fost de acord, pe altele am preferat să nu le aud. Am mâncat cum am poftit şi ce am poftit, însă am încercat să fiu conştientă că tot eu voi lupta să revin la silueta de dinainte (şi zic eu, m-am descurcat onorabil)“, a scri vedeta.

La începutul acestui an, Sore a mai anunţat că o să se căsătorească. „Am spus «Da!». Ţin secret de ceva timp, nu din superstiţie şi nici nu am vreun plan ascuns, ci pur şi simplu mi-a plăcut la nebunie să fim doar noi doi cei care ştiau. Acum, deja se fac multe presupuneri pe tema aceasta şi m-am gândit că poate a venit momentul să împărtăşesc vestea...“, a scris Sore pe site-ul său. „Nu vă invit să jucăm la nuntă, pentru că aşa cum am spus mereu, nu fac lucrurile «ca la carte». Va mai dura până la petrecerea de trei zile şi trei nopţi, momentan avem alte evenimente pe care să ne concentrăm atenţia şi să ne dedicăm sufletul (nu-mi mai încap în piele de fericire şi de răbdare)“, a adăugat aceasta.

Sore este actriţă de televiziune şi cântăreaţă de muzică pop şi pop-rock, cu influenţe de electro funk. A devenit cunoscută ca membră a formaţiei Lala Band. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani