Shakira şi fotbalistul Gerard Pique aşteaptă un copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Pique şi Shakira vor deveni părinţi la începutul anului viitor FOTO Reuters

Cântăreaţa columbiană Shakira (35 de ani) şi iubitul ei, fotbalistul spaniol Gerard Pique (25 de ani), de la echipa FC Barcelona, vor deveni părinţii unui băieţel, care se va naşte la sfârşitul lunii ianuarie 2013.

Potrivit revistei columbiene „Gente“, citată de Mediafax, cele două vedete nu cunosc deocamdată sexul bebeluşului. Jurnaliştii de la publicaţia sud-americană susţin că au văzut rezultatele ecografiei pe care Shakira a făcut-o la Miami în urmă cu zece zile.

Purtătorul de cuvânt al cântăreţei a declarat că Shakira şi iubitul ei au decis să nu facă nicio declaraţie publică despre această sarcină, care, potrivit revistei „Gente“, se află în cea de-a 13-a săptămână.
În articolul din Gente sunt postate şi câteva fotografii ale cuplului, aflat în vizită la Miami, dar şi o declaraţie a medicului Victor H. Gonzalez-Quintero, care a consultat-o pe Shakira. „Există o probabilitate de 80% ca bebeluşul să fie un băieţel“, a spus medicul.

Artista columbiană cu origini libaneze s-a despărţit în ianuarie 2011 de Antonio de la Rua, fiul fostului preşedinte argentinian Fernando de la Rua, după o relaţie care a durat 11 ani, şi are de atunci o relaţie cu fotbalistul clubului F.C. Barcelona Gerard Pique.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile