Shakira, audiată în procesul de evaziune fiscală. Cântăreaţa a închiriat o parcare pentru a evita presa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Shakira FOTO Getty Images

Cântăreaţa de origine columbiană Shakira (42 de ani) a fost audiată joi, 6 iunie, timp de aproximativ o oră şi jumătate, în procesul penal de evaziune fiscală.

Cântăreaţa a ajuns la Esplugues de Llobregat (Catalonia), puţin înainte de ora 10.00, şi a evitat presa intrând în clădire printr-o parcare privată care fusese închiriată de avocatul ei, informează El Pais, citat de news.ro. 

Judecătoarea care se ocupă de caz a dat „un ordin expres” ca Shakira să intre în clădire ca orice altă persoană anchetată sau martor, potrivit unui purtător de cuvânt al Tribunalului Superior din Catalonia.

Surse apropiate apărării neagă că ar fi fost dat un astfel de ordin şi au spus că Shakira a profitat de o parcare care fusese închiriată de avocatul ei. Cântăreaţa este acuzată că a fraudat statul spaniol cu 14,5 milioane de euro.

Însoţită de consilieri, avocaţi şi agenţi, Shakira răspunde pentru şase delicte faţă de trezoreria spaniolă. Potrivit raportului Procuraturii, între anii 2012 şi 2014, vedeta locuia la Barcelona, avea deja o relaţie stabilă cu fotbalistul Gerard Piqué, astfel că impozitele trebuiau plătite aici.

În schimb, cântăreaţa susţine că avea reşedinţa în Bahamas, pentru a evita să plătească impozitele. Potrivit plângerii Procuraturii, consilierii ei au creat o asociaţie în paradisuri fiscale, pentru a ascunde veniturile.

În decembrie 2018, Shakira Isabel Mebarak Ripoll a informat, printr-un comunicat, că „a îndeplinit toate obligaţiile tributare şi nu datorează nimic trezoreriei spaniole”.

Anul trecut, cântăreaţa a plătit 20 de milioane de euro - datorii şi dobânzi din anul 2011 -, apoi, alte 14,5 milioane, pentru 2012, 2013 şi 2014. În acei ani, Shakira era consiliată de PriceWaterhouseCoopers, companie înlocuită cu EY în decembrie 2017.

În 2015, artista şi-a stabilit rezidenţa fiscală în Spania.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare