Scarlett Johansson, furioasă după ce a fost hărţuită de paparazzi: „E doar o chestiune de timp până ce o altă vedetă va sfârşi precum prinţesa Diana“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scarlett Johansson FOTO Guliver/Getty Images

Actriţa americană (34 de ani) Scarlett Johansson a avertizat că e o chestiune de timp până ce „o vedetă va sfârşi precum Prinţesa Diana“, înfuriată de faptul că a fost urmărită în trafic, în Los Angeles, de un grup de paparazzi.

Vedeta a povestit cum cinci autoturisme cu geamuri fumurii au urmărit-o, trecând pe roşu, punându-i în pericol pe ceilalţi şoferi şi pe pietoni, în încercarea paparazzilor de a obţine detalii despre locul în care locuieşte împreună cu fiica ei în vârstă de patru ani.

Johansson a declarat că astfel de situaţii sunt o dovadă a faptului că „este doar o chestiune de timp până ce o altă persoană va fi grav rănită sau ucisă, precum prinţesa Diana“, potrivit The Guardian. 

Actriţa a transmis un comunicat prin care spune că vrea să îşi facă datoria de cetăţean şi să avertizeze că paparazii merg din ce în ce mai departe şi ajung chiar să hărţuiască oamenii.

„Paparazzii întrec în mod constant măsura şi ajung să-i hărţuiască pe cei pe care-i fotografiază. Chiar şi după moartea tragică a prinţesei Diana, legile nu au fost niciodată schimbate pentru a proteja ţintele de aceşti paparazzi care n-au nicio limită“, a declarat actriţa. 

Cu toate acestea, actriţa nu a depus nicio plângere şi nicio infracţiune nu a fost raportată. În declaraţia sa, Johansson a cerut ca paparazzii să fie clasificaţi prin lege drept „hărţuitori criminali“. 

„Femeile din SUA sunt urmărite, hărţuite şi înspăimântate, tocmai de aceea ar trebuie să existe o lege care să abordeze acest tip de hărţuire“, este de părere actriţa.  

În 2011, fotografiile nud pe care Johansson i le trimisese soţului ei, Ryan Reynolds, au fost publicate online, după ce un hacker i-a spart telefonul. O anchetă a FBI a dus la arestarea şi condamnarea hackerului la 10 ani de închisoare.

Scarlett Johansson a fost căsătorită cu jurnalistul francez Romain Dauriac (36 de ani) din 2014 până în 2016 şi împreună au o fiică de patru ani. Actriţa a mai fost căsătorită cu actorul canadian Ryan Reynolds, în perioada 2008–2010, şi a mai avut o relaţie de câteva luni cu actorul american Sean Penn. 

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa