Robbie Williams, pe aceeaşi scenă cu foştii colegi de trupă după şase ani: „Îţi place sau nu, vei fi întotdeauna un membru al trupei Take That“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robbie Williams a cântat alături de Take That, pentru prima oară după şase ani FOTO Getty Images

Cântăreţul britanic Robbie Williams (42 de ani) a cântat alături de foştii colegi de trupă de la Take That, în cadrul unui concert susţinut de artist la Londra.

Trio-ul Take That, format din Gary Barlow, Howard Donald şi Mark Owen, a apărut pe scenă în timpul concertului lui Robbie Williams, care a avut loc luni seară, la Londra, pentru a-i înmâna cântăreţului premiul Brits Icon, potrivit Mirror. Cei patru au cântat împreună hiturile „The Flood“ şi „Back For Good“, după ce Howard a ţinut să-i spună solistului: „Rob, fie că îţi place sau nu, vei fi întotdeauna un membru al trupei Take That“.

Surpriza serii a venit la doar câteva ore după ce Robbie Williams a declarat că nu şi-a putut sincroniza programul cu foştii colegi în vederea unei reuniuni. Întrebat cu privire la un potenţial concert cu cei trei membri rămăşi în trupa Take That, Robbie a declarat cu reticenţă: „S-ar putea întâmpla, cine ştie, dar în acest moment nu cred. O reuniune va avea loc la un moment dat, cu siguranţă, dar pur şi simplu nu ne-am putut programa asta în următoarele 12 luni“.

Robbie a părăsit trupa Take That în 1995, pentru a urma o carieră solo. Restul membrilor formaţiei, inclusiv Jason Orange, s-au reunit în 2006, înainte ca Jason să părăsească din nou trupa în 2014. Robbie li s-a alăturat pentru scurt timp în 2010 pentru albumul şi turneul „Progress“. Robbie Williams a anunţat totodată turneul din 2017, în prezent clasându-se pe primul loc în top cu noul său album, „The Heavy Entertainment Show“.

Robbie Williams, alături de cei trei foşti colegi de trupă FOTO Mirror

Mai multe pentru tine:
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători