Regimul de libertate condiţionată impus lui Chris Brown a fost revocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2009, Chris Brown a fost condamnat la cinci ani de libertate condiţionată, 180 de zile de muncă în folosul comunităţii şi urmarea unui curs de consiliere psihologică în vederea stăpânirii acceselor de violenţă, după ce a agresat-o pe iubita lui din acea vreme, cântăreaţa Rihanna FOTO AFP

Regimul de libertate condiţionată impus cântăreţului R&B Chris Brown a fost revocat, luni, de un judecător din Los Angeles, după ce acesta a agresat un bărbat în luna octombrie, însă artistul nu a fost arestat, datorită bunei purtări în centrul de reabilitare unde a fost internat, potrivit Reuters.

Regimul de libertate condiţionată al lui Chris Brown, în vârstă de 24 de ani, a fost revocat de judecătorul James R. Brandlin, de la Biroul districtual din Los Angeles, în timpul audierilor legate de acuzaţiile de agresare, pe 27 octombrie, în Washington, a unui bărbat care a fost lovit cu pumnul de cântăreţ, după ce victima a vrut să facă o fotografie cu acesta.

Iniţial, Chris Brown a pledat nevinovat pentru infracţiunea de atac, iar în noiembrie a primit un ordin judecătoresc de a se interna timp de 90 de zile într-o clinică, unde trebuie să urmeze un tratament de dezintoxicare pentru dependenţa de droguri şi un program de control al acceselor de furie.

Cântăreţul a fost eliberat luni fără cauţiune, iar judecătorul James R. Brandlin a considerat că acesta „s-a descurcat bine“ în cadrul programului. În timpul audierilor din 16 decembrie, Chris Brown a primit ordin să se abţină de la consumul de marijuana, iar pe 10 februarie va avea loc următoarea înfăţişare la tribunalul din Los Angeles.

În 2009, Chris Brown a fost condamnat la cinci ani de libertate condiţionată, 180 de zile de muncă în folosul comunităţii şi urmarea unui curs de consiliere psihologică în vederea stăpânirii acceselor de violenţă, după ce a agresat-o pe iubita lui din acea vreme, cântăreaţa Rihanna.

În august, un judecător i-a revocat pentru scurtă vreme cântăreţului regimul de libertate condiţionată, pentru că, în urma unui accident rutier, acesta a fugit de la locul faptei. Incidentul a fost rezolvat pe cale amiabilă, dar judecătorul l-a condamnat la 1.000 de ore suplimentare de serviciu în folosul comunităţii.

Chris Brown este autorul pieselor de succes „Kiss Kiss şi „Run It. Cel mai recent album al său, cel de-al cincilea din carieră, se intitulează „Fortune, un material discografic lansat în 2012 şi care i-a adus artistului american singurul său premiu Grammy de până în prezent (din 12 nominalizări).

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial