Recomandare pentru gărzile de la nunta regală ca să nu leşine: "Mişcaţi-vă încontinuu degetele de la picioare"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă aţi fost vreodată la Paltul Buckingham şi aţi urmărit schimbarea zilnică a gărzilor, atunci  ştiţi ce înseamnă riguriozitatea soldaţilor britanici. Dacă asta se întâmplă într-o zi obişnuită, imaginaţi-vă cât de stricte vor fi regulile pentru cel mai mare eveniment de la Casa Regală!

Există şi un anumit protocol în cazul în care gărzilor li se face rău. "Trebuie să leşine fără a atrage atenţia şi dacă tot leşină, să o facă cu graţie. O asemenea căzătură implică un nas spart şi mai mulţi dinţi scoşi", a declarat comandantul gărzilor de la Cara Regală pentru "The Times".

Toţi ochii vor fi aţintiţi pe miri, Kate şi William, dar temperaturile ridicate din luna aprilie ar putea schimba atenţia privitorilor spre gărzile care vor asigura securitatea evenimentului. Bărbaţii ar putea leşina în hainele lor roşii, în pantalonii de lână şi sub căciulile mari şi stufoase din cauza tensiunii şi a perioadei de timp îndelungate în care trebuie să stea într-o anumită poziţie.

Un veteran al unor astfel de evenimente, care a participat şi la nunta prinţului Charles cu Diana, le dă un sfat noilor gărzi pentru a nu avea probleme cu leşinul: "mişcaţi-vă încontinuu degetele de la picioare. Dacă vă relaxaţi pe tocuri, sângele nu mai ajunge înapoi la creier. Nu ai cum să leşini dacă stai concentrat. Eu, de exemplu, fac ecuaţii", a spus bărbatul.

Leşinul nu este singura problemă a gărzilor din timpul unor astfel de evenimente. Pauza de toaletă este o altă problemă, dar care iese din orice discuţie. Timp de 4 ore, cât durează nunta, soldaţii nu au voie să părăsească grupul.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie