Primul interviu cu Oana Sârbu, după despărţirea de Robert Turcescu: „Avem o lume în care nu mai încape nimeni altcineva“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E lumea nouă pe care a descoperit-o prin ochii băieţelului ei, Alexandru Stelian (5 ani), şi care i-a schimbat cu totul modul de-a privi lucrurile. Ne-am întâlnit după mulţi ani, la o cafea. Asta chiar înainte ca Robert Turcescu să recunoască în presă că ei doi nu mai formează un cuplu de la jumătatea anului trecut. Şi aşa am redescoperit-o pe Oana în alte culori.

Pentru mulţi, ea e tot Dana din „Liceenii“, căci chipul său nu-i trădează deloc vârsta. Şi, în istoria ei personală, pe lângă cariera în muzică, e cel mai drag reper artistic. Dar e şi o femeie care şi-a găsit împlinirea odată ce-a devenit mamă şi care a învăţat să iubească şi să se iubească altfel.

OK! România: Cum te-a schimbat maternitatea?

Oana Sîrbu: În primul rând, mi-am dorit-o şi mi-am asumat-o. Eu mi-am trăit adolescenţa şi prima tinereţe prin turnee. Şi-atunci, după 30 de ani, am simţit nevoia să am un copil. Am un băieţel care a venit exact în momentul în care mi-am dorit să fiu mamă – nu mai contează pe ce cale. E o lume extraordinară, pe care n-o pot descrie în cuvinte. Sunt atât de bogată de această personalitate a băieţelului meu, de schimbul de replici pe care-l am cu el, de felul cum creşte, de lumea pe care o descopăr cu el, de faptul că citesc rafturi întregi de cărţi despre cum se cresc copiii... Vreau să aleg tot ce e mai bun pentru el. Mă joc cu el, facem lego, puzzle, facem forme, ne uităm la desene animate, îi citesc poveşti, ne plimbăm prin parc, ne urcăm în tobogane amândoi. Iar Alex are ureche muzicală, cântă, dansează şi mi-aş dori să-i iau un pian, să înveţe şi el muzică. Deocamdată, l-am dat la înot, vreau să facă mai multe limbi străine. Am un milion de planuri pentru el. (râde)

Ţi-aduci aminte nişte replici cu care Alex te-a surprins?

A, sunt multe! Pe unele le-am postat şi pe Facebook, dar am şi un caiet plin de replici şi cred că la un moment dat o să scot o cărticică. (râde)Oricum, o să-l păstrez acolo şi o să i-l arăt când se va face mare. Avem intimitatea noastră, avem o lume în care nu mai încape nimeni altcineva. E lumea perfectă a iubirii. (zâmbeşte) Şi nu apar cu el în zona publică, pentru că vreau să-i protejez intimitatea.

Costă mult intimitatea asta?

Nu, dar mie aşa îmi place să trăiesc. Dacă mi-ar plăcea altfel, aş face ca alte mămici care-şi expun copiii peste tot.

(...)

Cum se întâmplă relaţia asta cu Virgil Popescu după divorţul vostru?

Atât de mult timp a trecut, că n-aş mai discuta despre chestiile astea. Pentru mine contează ceea ce am reuşit să facem pe plan muzical. Se întâmplă asta între oamenii care s-au preţuit şi care contează unul pentru celălalt, din punct de vedere omenesc. Din păcate, astfel de lucruri sunt tot mai rare, iar divertismentul a acaparat într-atât zona familială, încât totul s-a transformat într-un scandal.

(...)

Există şi o dragoste care te ţine aici?

Cea mai profundă dragoste pe care o port cuiva este cea pentru fiul meu. E ceea ce mă îmbogăţeşte de câţiva ani, de când există în viaţa mea. Şi nu regret nicio secundă că nu mai am timp să fac alte lucruri. Asta e ceea ce îmi dă mie acum echilibru. Şi, nu în ultimul rând, muzica, faptul că merg la multe concerte...

Citeşte interviul integral cu Oana Sârbu în exclusivitate în revista OK! sau pe www.okmagazine.ro! 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!