O jurnalistă de la CNN diagnosticată cu cancer la sân va suferi o dublă mastectomie, la fel ca Angelina Jolie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalista de la CNN a declarat că a fost încurajată de hotărârea Angelinei Jolie de a suferi o dublă mastectomie FOTO AFP

Zoraida Sambolin, gazda emisiunii, „Early Start“, de la CNN, a fost diagnosticată cu cancer la sân şi va suferi o dublă mastectomie. Ea a făcut acestă mărturisire marţi, în timp ce discuta în emisiune despre decizia Angelinei Jolie de a face această intervenţie chirurgicală ca măsură de precauţie, potrivit CNN.

„M-am chinuit timp de câteva săptămâni pentru a-mi da seama cum să fac acest anunţ, cum să vă spun că am fost diagnosticată cu cancer la sân. Trebuie să sufăr această intervenţie chirurgicală. Povestea Angelinei Jolie cu privire la dubla mastectomie mi-a dat putere“, a scris jurnalista pe pagina ei de Facebook.

Deşi decizia a fost una dificilă, Sambolin a recunoscut că a fost ajutată de declaraţia Angelinei Jolie.

„Mă simt puternică. Mă aflu în faţa unei decizii importante, care nu-mi va diminua însă feminitatea. E frumos să auzi şi pe altcineva vorbind despre asta şi să te bucuri de sprijinul multor femei“, a adăugat Sambolin. Jurnalista va suferi această intervenţie chirurgicală pe data de 28 mai.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi