Naomi se căieşte
0Supermodelul britanic se apropie de vârsta de 40 de ani. Ea spune că, deşi nu este mândră de trecutul său, şi-a reparat toate greşelile şi continuă să facă progrese.
La 22 mai, Naomi îşi va sărbători ziua de naştere. „Nu credeam să apuc vârsta asta", se destăinuie ea într-un interviu acordat cotidianului britanic „Daily Mail". „Au existat momente în care îmi era greu să mă uit în oglindă.
Perioada dintre 1998 şi 2005 a fost foarte dificilă. A trebuit să discern ce era important, ce voiam să schimb, care erau lucrurile cu care nu eram fericită. Treaba cu moda e că te obişnuieşte să fii tot timpul pe drum. Aşa că ideea de a sta locului şi a reflecta e înfricoşătoare. La fel cum e înfricoşător să te uiţi în oglindă şi să-ţi înfrunţi toate temerile."
Schimbarea în bine
Naomi spune că are tot timpul în jurul ei oameni care îi spun că este frumoasă, dar că asta îi intră pe-o ureche şi-i iese pe cealaltă: „Furia nu a fost singura mea problemă, am avut multe altele. Toată lumea ştie prin ce am trecut. Sunt om, fac greşeli, dar le-am reparat pe toate. Nu le neg. Mi-a fost foarte ruşine de multe dintre ele. Nu sunt mândră de incidentele din viaţa mea, dar am învăţat din ele."
Supermodelul povesteşte că familia şi prietenii au ajutat-o mult. „Nu-mi plac oamenii care mă aprobă în orice condiţii. Cred că sunt foarte periculoşi. Îmi plac oamenii oneşti care-mi spun lucrurile aşa cum sunt. Pot să suport adevărul."
Erorile au costat-o multe ore de muncă în folosul comunităţii. Când şi-a lovit menajera cu un telefon incrustat cu pietre preţioase pentru că femeia nu reuşea să-i găsească o anume pereche de jeanşi, Naomi a fost pedepsită de un judecător newyorkez să spele wc-uri publice timp de cinci zile. În 2008, când i s-a pierdut bagajul pe Aeroportul Heathrow, temperamentul său vulcanic i-a creat din nou probleme.
Naomi a primit atunci 200 de ore de muncă în folosul comunităţii pentru că a atacat un ofiţer de poliţie. În ultima vreme, Naomi pare să fi apucat pe calea cea bună. „M-am străduit mult să îndrept relele pe care le-am făcut şi nu voi fi prizoniera trecutului. Întotdeauna încerc să-i tratez pe oameni cu respect." Diva spune că s-a maturizat şi că îşi doreşte o viaţă mai liniştită.
„Regina" anilor '90
Cariera lui Naomi a început devreme. Prima apariţie a fost la vârsta de 7 ani, când a participat la un casting pentru videoclipul lansat de Bob Marley „Is This Love?". La 15 ani, în timp ce studia la Italia Conti Academy, a apărut pe coperta revistei „Elle". Doi ani mai târziu, ea devenea primul model de culoare care a apărut pe coperta ediţiei franţuzeşti a revistei „Vogue".
La scurt timp după ce şi-a început cariera în modelling, Naomi câştiga deja milioane, iar împreună cu celelalte supermodele - Kate Moss, Linda Evangelista, Christy Turlington, Cindy Crawford şi Claudia Schiffer - a dominat anii '90. Naomi a apărut în videoclipuri muzicale (pentru Michael Jackson, George Michael şi alţii), în controversata carte a Madonnei - „Sex" - şi pe iahturile multor moguli şi staruri rock.
A fost logodită pentru scurt timp cu basistul trupei U2, Adam Clayton, iar apoi s-a implicat în relaţii cu Mike Tyson, Sly Stallone, John F. Kennedy Jr., Robert De Niro, Joaquín Cortés şi Flavio Briatore. În prezent, Naomi se întâlneşte cu miliardarul rus Vladislav Doronin.