Lily Allen este însărcinată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Lily Allen este din nou însărcinată, artista britanică urmând să devină mamă pentru a doua oară, în luna decembrie, afirmă surse din presa britanică.

Lily Allen şi soţul ei, Sam Cooper, care au devenit pentru prima dată părinţi în noiembrie 2011, odată cu venirea pe lume a fiicei lor Ethel Mary, le-au spus unor prieteni apropiaţi că sunt „absolut încântaţi" de faptul că vor deveni din nou părinţi, în luna decembrie, potrivit femalefirst.co.uk.

„Lily a început să le spună prietenilor ei că este absolut încântată de faptul că va deveni din nou mamă. Această sarcină a fost o surpriză pentru Lily şi l-a entuziasmat pe Sam. Amândoi sunt încântaţi de faptul că au devenit părinţi şi au decis să îşi mărească familia cât mai repede ", a declarat o sursă, citată de publicaţia Sunday Mirror.

Lily Allen, în vârstă de 25 de ani, şi Sam Cooper, proprietarul în vârstă de 34 de ani al unei companii de construcţii, s-au cunoscut în 2009, s-au logodit de Crăciun în 2010 şi s-au căsătorit în iunie 2011.

Lily a dat naştere primului său copil la un an după un tragic avort pe care l-a suferit, în octombrie 2010, pe când era însărcinată în luna a şasea. Cântăreaţa a mai suferit un avort în ianuarie 2008.