Video Leonardo DiCaprio, martor în procesul unui membru al grupului Fugees VIDEO

0
Publicat:

Leonardo DiCaprio a depus mărturie luni în procesul unui membru al grupului Fugees şi a relatat felul în care l-a cunoscut pe acesta în timpul „unor petreceri somptuoase" organizate de un finanţator malaezian aflat în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupţie din lume, informează AFP.

Leonardo DiCaprio este martor în procesul unui membru al grupului Fugees. Foto Arhivă

Muzicianul Pras Michel, în vârstă de 50 de ani, este judecat de o săptămână la Washington pentru rolul avut într-o campanie ilegală de lobby desfăşurată în Statele Unite de cetăţeanul malaezian Low Taek Jho, scrie Agerpres.

Luni, atenţia publicului s-a îndreptat însă spre actorul Leonardo DiCaprio, care, în pofida tonului său precaut, i-a captivat pe membrii juriului atunci când a relatat petrecerile decadente finanţate de Low Taek Jho prin intermediul, potrivit actului acuzării, unor sume deturnate din fondul suveran 1MDB.

Actorul hollywoodian, în vârstă de 48 de ani, l-a întâlnit pe antreprenorul malaezian, pe care îl considera „un star al finanţelor", în 2010, la o petrecere organizată în Las Vegas. Zâmbind, DiCaprio a dezvăluit că nu îşi aminteşte prea bine cea de-a doua parte a petrecerii.

Apoi, DiCaprio a fost invitat cu regularitate de Low Taek Jhope iahturi, în cluburi de noapte", alături de alte celebrităţi, inclusiv alături de Pras Michel. Cu ocazia unui Revelion, malaezianul a închiriat un avion pentru a-şi duce invitaţii în Australia şi înapoi în Statele Unite, pentru a sărbători de două ori miezul nopţii.

În timpul discuţiilor purtate, omul de afaceri l-a întrebat pe Leonardo DiCaprio, care deţine o casă proprie de producţie, dacă avea un proiect cinematografic în curs de desfăşurare. „I-am menţionat 'The Wolf of Wall Street' şi au început anumite discuţii cu reprezentanţii mei pentru ca el să finanţeze filmul", a dezvăluit actorul.

„Sunt mulţi bani”

Regizat de Martin Scorsese, acel lungmetraj, lansat în 2013, prezintă ascensiunea şi prăbuşirea unui agent de bursă drogat şi corupt, un rol care i-a adus lui Leonardo DiCaprio o nominalizare la premiul Oscar.

Înainte să accepte acea finanţare, avocaţii starului hollywoodian, un detectiv privat şi alte studiouri implicate în proiect au realizat o anchetă despre Low Taek Jho şi „şi-au dat acordul", a precizat actorul, care nu este cercetat de justiţia americană.

În 2015, DiCaprio, care a primit şi câteva donaţii de la finanţatorul malaezian pentru fundaţia lui ecologistă, a rupt însă legăturile cu Low Taek Jho după un articol ce dezvăluia bănuielile ce planau asupra acestuia privind deturnarea mai multor miliarde de dolari din fondul 1MDB, creat pentru a contribui la dezvoltarea economică a Malaeziei.

Low Taek Jho, care a fugit de justiţie şi se află probabil în China, este acuzat, ca şi alte persoane, de utilizarea acelor bani pentru a cumpăra reşedinţe de lux, iahturi, opere de artă şi pentru a ajunge să frecventeze staruri din muzică, cinematografie şi politică.

Într-o zi, a menţionat în trecere că voia să facă o donaţie importantă pentru Partidul Democrat", a dezvăluit Leonardo DiCaprio. El a evocat suma de „20 până la 30 de milioane de dolari". „Am zis: 'Wow...sunt mulţi bani!'", a adăugat el.

Din cauza acelei sume, printre altele, muzicianul Pras Michel se află în prezent pe banca acuzaţilor. Procurorii americani i-au reproşat că a transferat o parte din acei bani pentru donaţii în campania prezidenţială a lui Barack Obama în 2012, ascunzând originea fondurilor.

În Statele Unite, donaţiile provenite din străinătate sunt interzise. Muzicianul a pledat nevinovat. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!