Kit Harington îşi doreşte „câţiva ani de obscuritate“ după terminarea filmărilor pentru „Game of Thrones“: ce planuri are actorul, alături de iubita sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Kit Harington (30 de ai), interpretul lui Jon Snow în seria „Game of Thones/Urzeala Tronurilor“, a declarat că vrea să se retragă din lumina reflectoarelor pentru o vreme, după terminarea contractului cu HBO, timp în care plănuieşte să se mute cu iubita sa, actriţa Rose Leslie, care i-a fost parteneră în serial.

„Am 30 de ani acum. Poate reuşesc să mă reinventez şi să scap de imaginea care este atât de sinonimă cu serialul. Sau poate ăsta a fost rolul menit să îl joc şi aici pun capăt. Nu urmăresc să joc într-un film de Oscar. Nu este ceea ce îmi doresc. Mi-ar plăcea câţiva ani de relativă obscuritate“, a declarat Harington într-un interviu pentru Daily Mail, potrivit Mediafax.

Cu toate acestea, actorul a declarat pentru revista Esquire că în momentul în care va reveni în studiourile de filmare, nu va căuta roluri în seriile Marvel sau ceva similar pentru că asta ar însemna „să se îndrepte spre o cădere sigură“ în cariera sa.

Cu privire la planurile sale de viitor, actorul a declarat că plănuieşte să se mute împreună cu iubita sa, Rose Leslie, pe care a cunoscut-o pe platourile de filmare ale seriei „Urzeala Tronurilor“ şi care a jucat rolul sălbaticei Ygritte, iubita lui Jon Snow.

„Fostul meu coleg de apartament s-a mutat cu prietena lui, aşa că şi eu locuiesc cu Rose. Sunt cea mai nestatornică persoană. Ba mă uit la o casă în Anglia, ba vreau ceva în Florida. Nu trebuie să te iei după spusele mele cu privire la ce fac“, a declarat Kit, care spune că este „foarte, foarte fericit“ alături de iubita sa.

În cadrul unui interviu, actriţa a declarat că este puţin probabil să joace din nou cu Kit Harington, pentru că îşi doreşte să fie cunoscută pentru talentul său şi nu pentru asocierea cu acesta: „Este important să faci propriile proiecte, care înseamnă ceva pentru tine ca individ, şi nu să fii asociat cu cineva. Cred în importanţa acestui lucru“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune locuri de grătar pentru sărbătoarea de 1 Mai
Un om de știință a elucidat misterul „blestemului faraonului”. Ce i-a ucis pe cei care au deschis mormântul lui Tutankhamon
Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO
Crenvurștii, mai nocivi decât legumele sau fructele cu pesticide. Ce spun specialiștii
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Peștera mortală. O cavernă din Kenya, despre care se crede că este sursa Ebola, ar putea provoca următoarea pandemie
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Cum își asigura un tânăr din Olt banii de păcănele. Polițiștii i-au găsit acasă zeci de bancnote de 200 și 500 euro
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"