Kim Kardashian, nuntă în stil mare: trei petreceri în Franţa şi Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Kardashian s-a căsătrit cu rapperul Kanye West. Acesta este al reilea soţ al starletei americane FOTO Guliver/Splashnews

Aflată de ani buni în lumina reflectoarelor, Kim Kardashian face încă o dată totul în stil mare. Starleta americană, care s-a căsătorit cu rapperul Kanye West în acest weekend, a avut o nuntă ca în poveşti, ce a început în Franţa şi s-a terminat în Italia.

Deşi ceremonia principală a avut loc sâmbătă, la Florenţa, în Forte di Belvedere, o cetate din secolul al XVI-lea construită de familia Medici şi utilizată în prezent ca spaţiu expoziţional, Kim Kardashian şi Kanye West au început seria petrecerilor în Franţa.

Festivităţile au debutat vineri, cu o petrecere restrânsă la Chateau de Wideville, un castel din Franţa deţinut de celebrul creator de modă Valentino. Seara, cele două staruri au sărbătorit alături de alţi invitaţi cu o cină la palatul-muzeu Versailles, închiriat special pentru această ocazie. Oaspeţii au fost aduşi cu trăsuri, în timpul cinei s-au „delectat“ şi cu un minirecital susţinut de Lana del Ray, iar la final au admirat un foc de artificii. 

Kim Kardashian a avut parte şi de o petrecere a burlăciţelor organizată de către prietenele sale la Paris. Ea a purtat o rochie marca Balmain (inspirată de ouăle Fabergé), ţinută ce a costat 20.000 de dolari, potrivit „The Hollywood Reporter“.

Kim Kardashian, în rochia Balmain de 20.000 de dolari, la petrecerea burlăciţelor FOTO Guliver/Splashnews

La ceremonia de nuntă, desfăşurată sâmbătă, la Forte di Belvedere, în Florenţa, cei doi miri au avut alături „familia şi prietenii apropiaţi“, după cum au precizat, adică 200 de persoane şi nu 1.600 cum au speculat unele publicaţii internaţionale. Regulile de securitate au fost, însă, foarte stricte. Invitaţii au fost rugaţi să lase telefoanele mobile la intrare, pentru a nu filma sau fotografia nimic, deoarece postul TV E! - care produce  reality show-ul „Keeping Up With The Kardashians“ şi care a finanţat o parte din nunta cuplului – a avut exclusivitate la petrecere.

Admiratorii s-au adunat la cetatea Forte di Belvedere, unde a a vut loc nunta FOTO Reuters

Totuşi, câteva fotografii cu Kim Kardashian în rochie de mireasă (marca Givenchy) au apărut pe internet, ca şi câteva detalii despre petrecere. Şi North (11 luni), fiica mirilor, a purat o rochiţă creată de Riccardo Tisci, directorul casei Givenchy şi un bun prieten al lui Kanye West. Aranjamentele florale, comandate la una dintre cele mai vechi florării din Florenţa, Fiori Della Signoria, au costat 100.000 de dolari şi au inclus tuberoze, flori cu un parfum puternic. Tenorul italian Andrea Bocceli a cântat pentru miri piesa „Con te Partiró“. Meniul a inclus pui, somon, paste, şampanie Armand de Brignac.

Kim Kardashian şi Kanye West, care au o relaţie din 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la în iunie 2013. Kim Kardashian, protagonista reality show-ului „Keep Up with the Kardashians“, de pe postul E!, este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare ridicându-se la peste 6 milioane de dolari în 2013. Starleta a mai fost căsătorită de două ori.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation“, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy.

Kim Kardashian şi Kanye West FOTO Reuters

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile