INTERVIU OK! Kitty & Ovi Jacobsen – „Avem mereu opţiunea de-a ne întoarce în Norvegia“
0Are publicul scandinav de partea lui şi propria galerie de norvegieni acasă, aşa că finala Eurovision de la Copenhaga e doar un nou spectacol „în familie“.
Pentru două ore, m-am simţit ca-n Norvegia. Am avut o întâlnire programată dinainte, am fost primiţi într-o casă cu peluză şi cu design interior aerisit, dar mai mult decât atât, am avut parte de-o discuţie francă şi foarte la obiect. Şi peste măsură de pragmatică! Cei 19 ani petrecuţi în străinătate şi cei 13 de căsnicie cu Kitty şi-au pus amprenta pe felul de-a fi al lui Ovi şi pe mica lui familie româno-norvegiană, obişnuită să trăiască după regulile unei societăţi stabile, foarte organizate şi excesiv de programate. Şi ai spune că artiştii sunt visători. Ei bine, deşi nu se exclud, şi visele au algoritmul lor precis. Cel puţin, în întreaga zonă scandinavă, unde Ovi a învăţat că nu se face muzică doar de amorul artei. Iar prezenţa lui de anul acesta în finala concursului Eurovision de la Copenhaga nu face decât să confirme o dată în plus această matematică complicată a entertainmentului.
OK!: Cred că ai fost întrebat de sute de ori până acum, dar nu rezist să n-o fac şi eu: de ce ai lăsat Norvegia pentru a te întoarce în România?
Ovi: Cu aşa o ţară frumoasă cum avem noi, era păcat să nu mă întorc. Totul s-a întâmplat după Eurovisionul din 2010. Făceam foarte mult naveta între Norvegia şi România. Înainte de evenimentul din 2010, mai discutasem cu soţia mea că ar fi foarte frumos să ne mutăm aici. I-am spus atunci că a trăi zi de zi în România nu seamănă cu vacanţele pe care le făcusem până atunci şi că diferenţele sunt destul de mari, mai ales la capitolul „calitatea vieţii“. Sunt lucruri care ne-au lipsit şi ne lipsesc deja şi şi-a dat şi ea seama în timp, după doi ani şi jumătate de stat aici.
Kitty, cât i-a luat lui Ovi să te convingă să vii să locuieşti aici?
Kitty: Nu a trebuit să mă convingă, pentru că a trebuit să-l conving eu s-o facă. (râde)
Cum aşa?
Kitty: Mi-a plăcut România încă de când am venit aici prima oară şi, de fiecare dată când reveneam, vedeam anumite îmbunătăţiri şi modernizări. Mi-a plăcut felul în care vă păstraţi tradiţiile, muzica, identitatea voastră ca popor, faptul că sunteţi mândri de ce aveţi, de cum gătiţi. Apoi, şi clima de aici m-a convins să fac acest pas. În Norvegia, vreo 300 de zile pe an plouă şi bate vântul. (zâmbeşte) Decizia am luat-o în 2010, când Ovi petrecea deja destul de mult timp în România, iar eu am văzut în venirea noastră aici o schimbare de carieră, de atmosferă. Şi era şi o bună ocazie pentru copiii noştri să înveţe limba tatălui şi a bunicilor lor.
Ai avut şi anumite temeri?
Kitty: Nu am avut aşa mari temeri, pentru că ştiam că avem mereu opţiunea de-a ne întoarce în Norvegia, dacă lucrurile nu merg satisfăcător. Marea mea temere era legată de copii, că nu se vor putea integra suficient de repede sau de bine.
Ovi: Da, la început, a fost destul de greu, pentru că ei nu ştiau limba română deloc. I-am băgat direct într-o şcoală cu limba română – i-am trimis direct pe front, cum s-ar spune (zâmbeşte) – dar pe de altă parte, ştiam că sunt băieţi isteţi şi că vor prinde repede, mai ales că la vârsta lor asimilează rapid orice.
Kitty: Iarăşi, faptul că fiica mea a rămas să locuiască în Norvegia cu tatăl ei mi-a dat unele emoţii. Ea avea şcoala şi prietenii ei acolo, îi era dor de noi, apoi tatăl ei a murit... Am trecut prin momente dificile.