Ian McKellen, interpretul lui Gandalf din „Stăpânul inelelor“, a explicat motivul pentru care a refuzat rolul profesorului Dumbledore din „Harry Potter“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ian Mckellen l-a interpretat pe Gandalf în toate cele trei filme din seria „Stăpânul inelelor“ şi în următoarele patru filme din seria „Hobbitul“ FOTO cinemagia.ro

Actorul britanic Ian McKellen a explicat într-un interviu recent motivul pentru care a refuzat rolul profesorului Dumbledore din seria de filme „Harry Potter“, informează contactmusic.com, potrivit News.ro.

Ian McKellen a fost avut în vedere pentru rolul profesorului Dumbledore după moartea lui Richard Harris, care a interpretat acest personaj în primele două filme din franciza „Harry Potter“, însă actorul a refuzat însă acel rol, deoarece Richard Harris declarase public că nu îl place pe starul britanic.

Într-un interviu acordat în emisiunea „HARDtalk“, difuzată de BBC şi filmată la BBC Radio Theatre, Ian McKellen a relatat acest episod mai puţin fericit din viaţa şi cariera lui.

Stephen Sackur, prezentatorul emisiunii, a adus în discuţie faptul că Richard Harris declarase public că Ian McKellen, Derek Jacobi - colegul McKellen din serialul „Vicious“ - şi Kenneth Branagh - care a interpretat personajul Gilderoy Lockhart în „Harry Potter şi Camera Secretelor“ - sunt „străluciţi din punct de vedere tehnic, dar lipsiţi de pasiune“.

„Da... asta a fost o aberaţie. Înainte să moară - l-a interpretat pe Dumbledore, desigur, celebrul vrăjitor. Dar eu l-am jucat pe adevăratul vrăjitor“, a spus McKellen, în glumă, referindu-se la Gandalf din trilogia „Stăpânul inelelor“. „Atunci când mi-au telefonat şi m-au întrebat dacă aş fi interesat să joc în filmele «Harry Potter», ei nu mi-au precizat rolul. Am aflat la ce rol se gândeau ei (producătorii francizei, n.r.), dar pur şi simplu nu am putut. Nu puteam să preiau un rol de la un actor despre care ştiam cu certitudine că nu putea să mă suporte“, a explicat Ian McKellen.

FOTO Getty images

Deşi nu a jucat în filmele „Harry Potter“, Ian McKellen spune că i se întâmplă totuşi adeseori să descopere diverse asemănări între el şi actorul care a preluat rolul Dumbledore: „Uneori, când mă uit la afişele cu Michael Gambon, actorul care l-a jucat glorios pe Dumbledore, mi se pare că sunt eu. Ştiţi că ne-am cerut unul celuilalt autograful?“

Ian McKellen, născut în 25 mai 1939, este cunoscut publicului din România pentru rolul vrăjitorului Gandalf din francizele cinematografice „Stăpânul inelelor“ şi „Hobbitul“ şi pentru rolul Magneto din trilogia „X-Men“. A primit două nominalizări la premiile Oscar, decernate de Academia de film americană, şi a câştigat un Glob de Aur pentru rolul din lungmetrajul TV „Rasputin“ şi un premiu Tony pentru excelenţă în teatru.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată