Fosta soţie, abuzată de Vladimir Putin: Eram în lacrimi, apoi mi-am dat seama că nu exista o altă opţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin şi fosta soţie Lyudmila Ocheretnaya. Foto: Facebook

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin este recunoscut ca fiind un personaj dur şi imprevizibil în plan profesional. În viaţa sa personală, fosta sa sa soţie, Ludmila Aleksandrova Ocheretnaya spune că a plâns din cauza deciziilor lui chiar şi atunci când au venit pe lume cei doi copii ai lor.

În cadrul unei biografii a preşedintelui Vladimir Putin din anul 2002, Ludmila Aleksandrova Ocheretnaya a relatat că a fost singură în momentul în care a născut pentru prima dată. Putin i-ar fi chemat un taxi pentru a ajunge la spital, în timp ce el se afla într-o călătorie de afaceri.

Fosta soţie a liderului rus a mai declarat că, în ciuda faptului că ea îşi dorea ca fiica lor să se numească Natascha, Putin ar fi „ordonat” ca micuţa să primească numele Maria, aşa cum s-a numit mama lui. 

 „Eram în lacrimi. Dar apoi mi-am dat seama că nu exista o altă opţiune, fiica mea urma să se numească Maria”, a spus Ludmila. 

Ea a mai povestit că soţul ei obişnuia să întârzie: „Aproape că am plâns din cauza umilinţei”.

Preşedintele rus şi fosta sa soţie, Ludmila, s-au căsătorit în luna iulie a anului 1983. Cei doi au două fiice, Maria, care s-a născut în 1985, şi Ekaterina, născută în 1986. 

Divorţul s-a produs în 2013, atunci când s-ar fi aflat că preşedintele rus ar fi avut o relaţie extraconjugală cu Alina Kabaieva, o fostă gimnastă care, la acea vreme, avea 30 de ani. De asemenea, un alt motiv al divorţului dintre cei doi ar fi fost violenţa. Ludmila ar fi fost agreseată fizic în nenumărate rânduri de Putin.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete