Fiica Danielei Gyorfi, la spital, după ce a fost bătută și jignită la școală. Reacția vedetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniela Gyorfi a mărturisit la Antena Stars, că fiica sa, Maria, a fost bătută și jignită de colegii de școală și a ajuns la spital după ani de bullying. 

Daniela Gyorfi. FOTO Facebook Daniela Gyorfi

Artista a povestit cum fiica sa, în vârstă de 11 ani, a fost expusă unor experiențe traumatizante la școală, ca urmare a statutului său de copil de vedetă.

Episoadele de bullying, care s-au întins pe parcursul mai multor ani, au culminat cu  agresarea fizică a fetiței, care, împinsă în timpul unui joc la școală, a suferind o lovitură puternică în cap.

„A avut două eleve care i-au creat mari probleme. Au bătut-o, pe mine mă făceau în toate felurile. Până nu am venit la școală ca o leoaică, nu s-a potolit treaba. Patru ani de zile erau pe ea grămadă și nu a mai suportat. În clasa IV-a la început, la ora de sport s-au jucat și a căzut, împinsă, și și-a spart capul. A fost luată și dusă la spital. Copiii râdeau.”, a declarat Daniela Gyorfi, la Antena Stars.

Daniela Gyorfi a mărturisit că, în urma acestei experiențe, a hotărât să își mute fiica la o altă școală.


Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică