Femeia care a descoperit-o pe Lady Gaga a câştigat în instanţă 7,3 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia care a descoperit-o pe Lady Gaga a câştigat în instanţă daune financiare în valoare de 7,3 milioane de dolari, în urma unei hotărâri a Tribunalului Federal din Statele Unite.

Wendy Starland l-a dat în judecată pe Rob Fusari, fostul producător şi mentor al cântăreţei Lady Gaga, afirmând că ea a fost aceea care i-a prezentat-o pe tânăra artistă în 2005, atunci când producătorul muzical se afla în căutarea „unui echivalent feminin al solistului trupei The Strokes“, şi nu a fost recompensată pentru eforturile sale, informează contactmusic.com.

În urma deciziei enunţate de Tribunalul Federal, Wendy Starland a declarat pentru Billboard.com: „Mă simt minunat să văd că eforturile mele, de descoperire şi dezvoltare a artistei Lady Gaga, au fost recunoscute. Ştiam că adevărul este de partea mea, dar mă simt norocoasă că juriul a putut să vadă acest lucru“.

„Fusari mi-a cerut să găsesc un artist în vârstă de până la 25 de ani care ar putea să fie echivalentul feminin al solistului trupei The Strokes. Am asistat la peste 50 de concerte live şi am pierdut nenumărate ore pe internet înainte să găsesc o artistă care să îndeplinească acele criterii. Căutam pe cineva care era plină de nerv şi curajoasă. Cineva de la care nu puteai să-ţi iei ochii. Acestea erau caracteristicile specifice precizate de Fusari pentru «The Strokes Girl», înainte de a semna un contract cu ea“.

„I-am prezentat lui Rob Fusari o singură artistă... iar acea artistă a devenit mai târziu Lady Gaga“, a adăugat ea.

În procesul pe care l-a intentat lui Rob Fusari, Wendy Starland afirmase că acesta şi-a încălcat angajamentul verbal, potrivit căruia urma să împartă cu ea profiturile ce urmau să fie obţinute de Lady Gaga.

„Rob mi-a promis de mai multe ori că va onora înţelegerea noastră, înainte de a o încălca la sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009. Am fost incredibil de surprinsă atunci când a făcut-o“.

Mărturia cântăreţei Lady Gaga a fost prezentată în timpul audierilor şi a ajutat-o pe reclamantă să câştige procesul. Vedeta americană a spus că Starland şi Fusari au fost de acord să împartă în mod egal profiturile.

Cântăreaţa Lady Gaga, care a concertat la Bucureşti în august 2012, a devenit celebră graţie unor piese precum „Bad Romance“ şi „Poker Face“, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare.

Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica „don't-ask-don’t-tell“ (n.r. - „nu întreba, nu spune“) din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea