Femeia alături de care Mircea Diaconu a stat 44 ani. „Dacă te-aș cere de soție, ce-ai zice?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Diaconu, actorul care s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie 2024, cu zece zile înainte de a împlini 75 ani, a stat alături de aceeași femeie timp de 44 ani. Cum a cucerit-o pe Diana Lupescu.

Diana Lupescu și Mircea Diaconu au stat alături 44 ani FOTO: arhiva

Pe Diana Lupescu, actriță, actorul Mircea Diaconu a cerut-o de soție la cea de-a doua lor întâlnire, scrie Click.ro. Au rămas împreună vreme de 44 ani, trăind o poveste de dragoste  ca-n filme. 

Cu ani în urmă, Mircea Diaconu a dezvăluit, într-o emisiune de televiziune, că a cerut-o de soție pe Diana Lupescu după ce au stat de vorbă ore întregi, la o cafea.  

În 1979, prima noastră întâlnire a fost la Teatrul Bulandra, am vrut să fiu amabil cu o colegă actriță, i-am oferit o cafea, m-a refuzat categoric. La a doua întâlnire, la mare, am pălăvrăgit și cu asta basta. A venit toamna, în 1980, m-am întâlnit cu Eugenia Vodă, ploua, i-am cerut telefonul Dianei, atât. Am simțit nevoia s-o sun, i-am zis că am treburi prin Moldova, pot să beau o cafea, la tine, la Bacău.

Am ajuns acolo, «ai o cafea, că așa ai zis», am băut o cafea în bucătărie, am vorbit de teatru, am mai intrat în sufragerie, nu m-am gândit la nimic înainte, dar în clipa aceea mi-a venit s-o întreb: «Dacă te-aș cere de soție, ce-ai zice?». «Aș fi de acord», a răspuns ea. Am continuat să discutăm. Apoi, seara, am întrebat-o încă o dată: «Hai să fim și serioși, vrei?». Și au trecut 41 de ani și ceva de atunci, ne-am căsătorit, ani divini”, a povestit Mircea Diaconu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Actorul Mircea Diaconu , care a făcut roluri memorabile în  filme precum „Filantropica”, „De ce trag clopotele, Mitică”, „Buletin de București”,  s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie 2024. Trupul neînsuflețit al marelui actor va fi depus luni, între orele 12.00 și 16.00, la Teatrul Nottara, iar înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani