Erotic-show cu Lady Gaga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Show-urile cântăreţei Lady Gaga au o coregrafie încărcată de erotism

Concertul excentricei cântăreţe, ce va avea loc în această seară în Piaţa Constituţiei, se anunţă unul cu o puternică tentă sexuală.

Lady Gaga şi stafful ei au ajuns ieri în România cu autocarul, după o călătorie de aproximativ şapte ore de la Sofia la Bucureşti. Cântăreaţa nu şi-a dezminţit faima de excentrică şi s-a lăsat îndelung aşteptată, lăsându-şi mai întâi sosia să-şi facă apariţia. Ulterior s-a aflat că persoana care-i seamănă atât de bine încât să joace rolul de sosie este o anume Tara Savelo, care se ocupă de machiajul divei.

Extravaganţele cântăreţei au continuat în faţa Hotelului Hilton - când şi-a amânat din nou apariţia cu câteva ore pentru că trăgea un pui de somn în autocar - şi vor culmina, cu siguranţă, în această seară, în timpul concertului din Piaţa Constituţiei.

Deşi au aşteptat aproape cinci ore în faţa hotelului, admiratorii artistei nu au fost dezamăgiţi. Înainte de a intra în hotel, diva americană şi-a salutat fanii şi s-a fotografiat alături de ei.

Castel gotic în mijlocul scenei

Show-ul se anunţă cu adevărat grandios, începând de la scena impresionantă , care este una dintre cele mai mari din lume, detaliile de producţie şi terminând cu culisele, unde va fi amenajată una dintre cele mai mari garderobe folosite vreodată de un artist într-un turneu mondial. Însă partea cea mai controversată va fi spectacolul în sine, unul cu puternice accente erotice. În timpul concertului pe care l-a susţinut la Sofia, diva a mimat partide de sex pe tot parcursul show-ului, care au avut puternice accente porno. Concertul se va desfăşura pe una dintre cele mai impresionante scene din istoria muzicii.

În culise au fost amplasate, pe lângă cele aproximativ 50 de cabine, săli şi birouri, cea mai mare suprafaţă fiind alocată garderobei. Un cort de aproximativ 200 de metri pătraţi  găzduieşte toate costumele şi accesoriile divei. Pe lângă garderobă, care este păzită 24 de ore din 24 de trei agenţi de pază (artista cerând în mod expres ca aceştia să fie nefumători), în culise au mai fost amenajate o bucătărie specială pentru bucătarul personal, care o va însoţi pe Lady Gaga, o sală de mese, un studio de repetiţii, o cabină pentru machiaj şi coafură, precum şi un „vanity room", unde artista va putea fi răsfăţată cu masaj şi tratamente de relaxare înainte şi după concert. În total, backstage-ul va ocupa o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.

De asemenea, decorul ales de Gaga pentru acest turneu mondial este de-a dreptul impresionant. Artista va avea la dispoziţie o scenă mai impunătoare decât cele pe care au cântat alţi monştri sacri ai muzicii. Aceasta are o lungime 150 de metri şi este înaltă de 26 de metri. De asemenea, este dotată cu o pasarelă lungă de 120 de metri, pentru ca solista să fie cât mai aproape de fani.

În mijlocul scenei este amplasat un castel gotic, format dintr-un labirint de tuneluri şi turnuri de apărare. Castelul va fi iluminat în permanenţă şi decorul perfect pentru un spectacol pirotehnic unic.

Lady Starlight şi The Darkness, în deschidere

Accesul publicului la concertul Lady Gaga din Piaţa Constituţiei se va face începând cu ora 17.00, pe la cele două intrări amenajate pe Bulevardul Libertăţii.

În deschidere va cânta Lady Starlight, care va urca pe scenă în jurul orei 18.30, urmând ca The Darkness să concerteze o oră mai târziu. Lady Gaga îşi va începe show-ul cu puţin înainte de lăsarea întunericului.

Trafic restricţionat

În perioada 16 august 2012, ora 10.00 - 17 august 2012, ora 5.00, se va restricţiona traficul rutier pe Bdul Unirii, între Bdul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei şi pe Bdul Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bdul Naţiunile Unite. Pentru amenajarea zonei vor fi instituite restricţii, în intervalul 15 august, ora 00.00 - 18 august 2012, ora 8.00. Astfel, va fi restricţionat traficul rutier pe Bdul Libertăţii.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două