DJ Project: "Putem lua vacanţă abia în ianuarie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei membri au o vară cu program încărcat, dar au reuşit să-şi lanseze şi un nou album DJ Project este una dintre formaţiile care reuşesc de mult timp să se menţină în topurile

Cei trei membri au o vară cu program încărcat, dar au reuşit să-şi lanseze şi un nou album

DJ Project este una dintre formaţiile care reuşesc de mult timp să se menţină în topurile preferinţelor publicului. Anul trecut, la MTV European Music Awards, trupa a câştigat premiul "Best Romanian Act".

Dar cea mai mare satisfacţie este că au mulţi fani şi de toate vârstele. Recent, DJ Project a lansat un nou album. Despre acesta şi despre carieră, în general, am discutat cu cei trei membr

- Ce credeţi voi că aduceţi inedit în peisajul show-bizului autohton, de vă bucuraţi de un succes de durată?

- Faptul că înţelegem să ne promovăm imaginea numai prin munca noastră, nu prin altfel de ştiri de presă, faptul că vrem să fim cunoscuţi numai prin intermediul muzicii pe care o producem.

- Aţi fost în turneu în caravana Antenei 1. Cum v-a primit publicul din ţară şi care e zona cu cei mai primitori oameni?

- Peste tot oamenii sunt la fel de primitori, dacă ştii să le oferi ceea ce îşi doresc. Acest turneu a avut peste 500.000 de spectatori, ceea ce înseamnă că publicul a venit să ne vadă şi să ne asculte.

- Există vacanţă pentru DJ Project sau e una activă?

- Da, doar în ianuarie ne putem lua vacanţă. Din punct de vedere fizic, nu poţi rezista un an întreg - la ritmul nostru de viaţă, care este extrem de alert - fără vacanţă.

- Un nou album. Cât aţi muncit pentru realizarea lui şi ce aşteptări aveţi după lansarea lui? Ce reacţii v-aţi dori să creeze printre fani?

- Pentru "Două anotimpuri" am muncit timp de un an de zile. Pentru că am primit "Discul de Platină" pentru albumul anterior ("Povestea mea"), ne-am dori să primim Dublu Disc de Platină pentru "Două anotimpuri". Credem că este cel mai bun album DJ Project de până acum. Şi ne mai dorim să ajungă în casele oamenilor în varianta originală, nepiratată. Vrem ca fanii noştri să înţeleagă că în viaţă poţi reuşi dacă dai dovadă de multă seriozitate şi pui pasiune în tot ce faci.

- Vă iubesc tinerii, dar sunteţi preferaţi şi la petreceri cu ştaif, cum a fost nunta lui Columbeanu. Vă consideraţi o trupă cu muzică pentru toate vârstele?

- Muzica noastră este iubită de multă lume, ceea ce ne bucură foarte mult. Explicaţia cred că este legată de faptul că muzica pe care o promovăm nu se adresează unei singure vârste. Aşa încât publicul ne consideră o trupă cu melodii create cu sounduri pentru toate vârstele.

- Nu sunteţi preferaţii revistelor de scandal. Asta pentru că nu credeţi în publicitate negativă sau pentru că sunteţi interesaţi să apăreţi mai rar şi numai cu subiecte serioase?

- Nu ne interesează o asemenea publicitate, nu vrem să apărem nici în emisiuni tv fără conţinut şi nici în presa de scandal. Avem întotdeauna ceva de spus, dar numai în legătură cu muzica şi cu cariera noastră. Publicitatea pe subiecte extraartistice este o metodă de suplinire a lipsei de subiecte legate de activitatea profesională.

- Care e următoarea etapă a evoluţiei voastre în carieră şi dacă ea include, cum e acum la modă, o schimbare de stil, una de look sau una de gen muzical…?

- Moda este trecătoare. O schimbare de look tocmai a avut loc şi este uşor observabilă la Elena, colega noastră, care a devenit brunetă. Însă nu ne gândim deocamdată să schimbam genul care ne-a consacrat, pentru că publicul nostru ne iubeşte muzica. Însă pe fiecare nou album schimbăm soundul, îmbunătăţindu-l cu ultimele tendinţe din muzica europeană şi nu numai.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro