Dani Oţil a sunat la 112 din cauza unui atac de panică: „Am crezut că mor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Dani Oţil a povestit în cadrul emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani” că în urmă cu mai mulţi ani a făcut un atac de panică şi a fost nevoit să sune la 112.

„Eu nu am chemat decât de două ori în viaţa mea salvarea. O dată pentru că din motive sufleteşti am crezut că mor. Îmi aduc aminte şi de episod.

M-am trezit într-un atac de panică. Eram supraantrenat, îmi bătea inima atât de tare în piept că aveam impresia că o să mor”, a povestit acesta în cadrul emisiunii Neatza cu Răzvan şi Dani.

Acesta a spus că s-a speriat atât de rău încât s-a gândit să dea mesaje de adio, dar a relizat că în acea perioadă nu avea de la cine să-şi ia rămas bun. Când a văzut că se simte rău, Dani Oţil a mers acasă la Răzvan Simion, care stătea lângă el, dar acesta se afla în mijlocul unei discuţii aprinse cu fosta soţie, scrie Fanatik.

„M-am uitat la telefon, am vrut să dau acel mesaj «Băi, mă duc», să le spun măcar unde am ascuns galbenii şi mi-am dat seama că nu am de la cine să îmi iau rămas bun.

M-a apucat panica şi mai tare. Am mers la vecinul Răzvan care se certa cu soţia pe terasa de alături. Mergeam către colegul Răzvan să îi spun «Băi, mor, să scrii ceva frumos pe cruce»”, a mai povestit Dani.

După ce a venit ambulanţa, medicii au constatat că Dani Oţil nu este în pericol şi că starea sa nu este una gravă: A venit doamna de la salvare, mi-a făcut un EKG. Mi-a zis «N-aveţi nici pe dracu domnul Dani»”, a concluzionat prezentatorul.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum