Dan Finţescu: „Cele trei zile la mare de 1 Mai au avut, în total, mai puţin de 24 de ore“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dan Finţescu, prezentator al emisiunii „Râzi şi câştigi“, de la Prima TV, îşi aminteşte cu nostalgie cum petrecea ziua de 1 Mai alături de prietenii săi din liceu, la mare.

Rebeli şi dornici de aventură şi distracţie, Dan Finţescu şi colegii săi au avut parte de una dintre cel mai tari petreceri de la Costineşti. Dar distracţia a venit cu un preţ, unul care peste ani îi schiţează lui Finţescu un zâmbet în colţul gurii.

„Cea mai tare amintire de 1 Mai o am de când eram în liceu. Am fost la mare, la Costineşti, unde aveam de gând să stăm trei zile. Am ajuns, ne-am cazat şi seara am fost în discotecă, unde ne-am distrat foarte bine. Petrecerea s-a prelungit până mult după răsăritul soarelui. Bine, de fapt, nu ne-am prins noi când a răsărit exact, pentru că era înnorat şi ploua. Cert este că era lumină atunci când am ajuns, în sfârşit, la hotel şi ne-am culcat. Problema a fost a doua zi, la trezire. Ne-am căutat îndelung şi temeinic prin buzunare şi am reuşit să strângem bani de două omlete pentru patru oameni plus preţul biletelor de tren. Aşa că, pentru noi, cele trei zile la mare de 1 Mai au avut, în total, mai puţin de 24 de ore“, rememorează prezentatorul cu nostalgie.

Pe Dan Finţescu îl puteţi vedea în fiecare seară, de luni până duminică, în emisiunea „Răzi şi câştigi“, de la ora 19:30, la Prima TV.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?