Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin, duo în direct

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin

Numărul de mâine al Ghidului „Adevărul TV“ vă propune o întâlnire inedită cu noile amfitrioane ale „Întâlnirii pe 2“, Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin, care ne invită pe TVR 2, de luni până vineri, de la 10.45.

Pe lângă noua formulă de prezentare, emisiunea aduce şi o diversificare de format: „Vor fi atât discuţii cu invitaţii din platou, care vor fi în mare parte din zona muzicală, cât şi reportaje de la evenimente mondene, lansări, prezentări de modă", spune Cosmina Păsărin. Fosta vedetă „Playboy" promite o abordare inovativă a subiectelor, întrucât „contează foarte mult unghiul din care le priveşti şi mesajul subliminal pe care vrei să-l transmiţi".

Ambele prezentatoare sunt încrezătoare în experienţa lor anterioară. „Niciuna dintre noi nu este pentru prima dată în faţa camerei", punctează Dalia, adăugând: „Nu a fost greu să ne identificăm cu rolurile din emisiune fiindcă noi chiar aşa suntem în viaţa de zi cu zi: spontane şi pline de energie".

Numărul de mâine al ghidului le prilejuieşte cititorilor o întâlnire cu participanţii la selecţia naţională a Eurovision, eveniment realizat în colaborare de TVR şi „Adevărul", şi oferă detalii cu privire la televot, prin care telespectatorii pot desemna artistul preferat.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei