Cum răspunde Angelina Jolie acuzaţiilor de cruzime asupra copiilor nevoiaşi din Cambodgia care au participat la castingul pentru noul ei film

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„First They Killed My Father“ este cel de-al patrulea film regizat de Angelina Jolie şi prezintă atrocităţile comise în timpul regimului Khmerilor Roşii din Cambodgia  FOTO AP

Actriţa şi regizoarea americană Angelina Jolie (42 de ani) a negat categoric acuzaţiile de cruzime la adresa minorilor  care au participat la audiţiile organizate în Cambodgia pentru noul ei lungmetraj „First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers“.

Angelina Jolie a reacţionat şi a ţinut să precizeze că este „fals şi deranjant“ faptul că oamenii au interpretat greşit descrierea procesului de casting, făcută de ea în interviu.

„M-a deranjat faptul că un exerciţiu de casting, o improvizaţie pentru o scenă din film, a fost văzut ca un scenariu real. Scopul acestui film este de a atrage atenţia asupra ororilor trăite de copii în timpul războiului şi de a sprijini lupta de protejare a lor. Sugestia că sume reale de bani au fost luate de la copii în timpul unor audiţii este falsă şi supărătoare. Aş fi indignată eu însămi dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva“, a spus actriţa într-o declaraţie oficială, potrivit The Huffington Post„Au fost luate toate măsurile pentru siguranţa, confortul şi bunăstarea copiilor în timpul filmărilor“, a adăugat ea.

Săptămâna trecută, Angelina Jolie, care este emisar special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), a fost criticată dur şi acuzată că a exploatat copii nevoiaşi din Cambodgia, după ce a dezvăluit în cadrul unui amplu interviu acordat revistei „Vanity Fair“ metoda prin care s-a făcut castingul pentru noul ei film, „First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers“, realizat pentru Netflix.

Actriţa şi regizoarea americană a explicat că, pentru a alege interpreta rolului principal, a căutat copii săraci care au trecut prin greutăţi în Cambodgia, de unde l-a adoptat şi pe fiul ei cel mare, Maddox. La casting, copii săraci au fost puşi să joace o scenă în care furau bani şi inventau un motiv convingător pentru care au recurs la un asemenea gest. În final, banii erau înapoiaţi directorilor de casting. 

Rolul respectiv a revenit tinerei Srey Moch. „A fost singurul copil care s-a uitat mult, mult timp la bani. Când a fost nevoită să îi înapoieze, a fost copleşită de emoţii. Întrebată mai târziu pentru ce a luat banii, a spus că bunicul ei a murit şi că familia nu avea suficienţi bani pentru o înmormântare frumoasă“, a povestit Jolie. 

În articolul din Vanity Fair se precizează că scopul acestei metode este de a stârni emoţii brute, însă mulţi internauţi s-au declarat şocaţi şi revoltaţi, catalogând această metodă drept una extremă şi îngrozitoare.

„First They Killed My Father“ este cel de-al patrulea film regizat de Angelina Jolie şi reprezintă prima peliculă pe care artista americană o realizează pentru platforma de streaming Netflix.

Filmul are la bază un volum de memorii scris de o supravieţuitoare a genocidului comis de Khmerii Roşii în Cambodgia şi este narat din perspectiva unui copil.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG