Cum „fac“ vedetele legea la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe staruri care au ajuns în faţa justiţiei au scăpat cu sancţiuni minore. Dictonul „Vrem egalitate, dar nu pentru căţei“, din celebra fabulă „Câinele şi căţelul“, pare să se aplice cu succes şi pe alte meleaguri.

Multe dintre vedetele hollywoodiene care au comis diverse delicte sunt scoase „în faţa clasei" şi „urecheate" puţin în public, pentru ca apoi  totul să se termine cu bine: pedepsele iniţiale sunt reduse drastic, iar în unele cazuri chiar sunt anulate. Dacă poliţiştii nu se sfiesc să le pună cătuşe starurilor, la nivelul superior, procurorii şi judecătorii se „îmblânzesc" când vine vorba de vedete.

Ultima celebritate care scapă basma (aproape) curată este actorul american Charlie Sheen, starul din serialul „Doi bărbaţi şi jumătate". Pentru că a pledat vinovat în dosarul în care era acuzat de violenţă conjugală, el a scăpat de închisoare în urma unui acord cu procuratura, potrivit Associated Press.

Fetele rele

Anterior, Charlie Sheen fusese condamnat la 30 de zile închisoare după ce a recunoscut că şi-a ameninţat soţia cu un cuţit, însă pedeapsa i-a fost schimbată în 30 de zile de tratament într-un centru de dezintoxicare.

Însă la începutul anului starul a fost deja internat în această clinică mai mult de o lună şi, cel mai probabil, pedeapsa îi va fi echivalată, potrivit TMZ, care sugerează că Sheen îşi va face apariţia doar de formă la centrul de reabilitare.

La începutul acestei săptămâni, Lindsay Lohan a fost eliberată din închisoare, unde a efectuat doar 13 zile din pedeapsa de trei luni. Actriţa a fost condamnată pentru că a încălcat regimul de eliberare condiţionată impus în 2007 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină.

Paris Hilton, o altă fată rea de la Hollywood, a ajuns şi ea în penitenciar după ce a condus cu permisul suspendat. Condamnată la 45 de zile de detenţie, a fost eliberată după 24 de zile, dar la scurt timp a fost reîncarcerată.

Pedeapsă redusă

Lindsay Lohan a fost încarcerată într-o închisoare pentru femei din Los Angeles la data de 20 iulie, fiind plasată într-o celulă rezervată celebrităţilor, într-o secţiune izolată a penitenciarului.

Şeriful i-a redus însă pedeapsa, aşa cum se procedează adeseori în cazul delictelor minore, pentru a evita o aglomerare a penitenciarelor californiene, celebre pentru faptul că sunt suprapopulate.

O oră la închisoare

Starleta Nicole Richie, fiica adoptivă a cântăreţului Lionel Richie, a fost condamnată în 2007 la patru zile de închisoare pentru că a condus sub influenţa unor substanţe interzise. Ea a executat doar o oră din pedeapsă, deoarece şeriful a decis să o lase în libertate pentru a evita aglomerarea penitenciarului.

Mai multe pentru tine:
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €