Cum arată acum gaşca vicleană a anilor ‘90 din „Melrose Place”? Cine a îmbătrânit vizibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Melrose Place, serialul care a cucerit o bună parte din generaţia matură a anilor ’90, a fost o excepţie de la regula celor deja cunoscute. De fapt, o combinaţie de Beverly Hills şi Friends care nu avea cum să nu devină fenomen ca un serial clasic.

De fapt, Melrose Place s-a născut din franciza Beverly Hills 90210 şi s-a dorit a fi nivelul următor, în sensul că personajele aduse laolaltă într-un complex sunt mult mai mature şi mult mai viclene decât cele din serialul menţionat.O gaşcă de adulţi tineri care se mută într-un complex de apartamente, Melrose Place în Los Angeles, cu propriile drumuri, ambiţii şi caractere, ale căror poveşti se complică pe parcursul sezoanelor cu drame, intrigi amoroase şi scandaluri suculente – personaje care s-au dezvoltat şi au rămas şi-acum în amintirea fanilor serialului.

Cum arătau actorii în anii ’90 şi cum arată acum, la 20 de ani de la succesul Melrose Place?

Dr. Michael Mancini

Culmea, este singurul personaj original care apare pe parcursul celor şapte sezoane ale serialului. Actorul Thomas Calabro a interpretat un personaj din ce în ce mai machiavelic, Dr. Michael Mancini. Dacă iniţial era un soţ devotat şi ambiţios în cariera medicală, pe parcursul sezoanelor devine un afemeiat viclean şi meschin. După apariţia în relansarea poveştii cu acelaşi nume, în 2009 – serial anulat curând – Calabro a jucat în Castle şi NCIS. Actorul are 57 de ani acum şi a fost însurat o singură dată – cu Elizabeth Pryor, cu care are 3 copii.

Vezi cum s-au schimbat starurile din Melrose Place pe www.okmagazine.ro

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare